Spectaculoase, pe cât de consistente pe atât de captivante, în parte surprinză toare sau neaş- teptate, se arată a fi unele dintre evenimentele acestui sfârşit de stagiune bucureşteană.

Evenimentele în plan pianistic, cele situate în zona muzicii contemporane, au ţinut capul de afiş. Totuşi numai unul dintre concerte a reunit aceste aspecte definind un moment greu de uitat, moment în care suspansul autentic şi-a avut locul lui. La Filarmonică, o dată în plus, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, am avut parte de un program de concert pe care îl putem considera a fi ideal pentru o instituţie de cultură susţinută din bani publici, în acest caz primul organism simfonic al ţării; concertul a inclus o lucrare românească din zona muzicii contemporane, un concert solistic susţinut de personalităţi artistice pregnante, o simfonie ce aparţine marelui repertoriu standard. „Lumina drumurilor” de Ulpiu Vlad este lucrarea care se poate aşeza firesc atât în programul festivalurilor muzicale de specialitate din domeniul muzicii actuale cât şi în acela al instituţiilor de concert adresate publicului meloman. Iar aceasta datorită unei autentice consistenţe spirituale în baza căreia meditaţia interiorizată şi tensiunea expresivă se dovedesc a fi laturi esenţiale ale personalităţii umane, personalitate care, aici, se defineşte firesc între tentaţia ludică şi rigoare, între responsabilitatea adresării şi sensibilitatea acesteia; sunt aspecte ce ţin de zborul alert al imaginaţiei stimulate de semnele partiturii, de disponibilităţile muzicienilor performeri. Lucrările concertante? În mod accidental nu a fost una! Eroul celei de a doua seri de muzică a fost pianistul Andrei Licareţ, un tânăr artist ce se îndreaptă pe calea unei maturizări timpurii, cea care aduce stabilitate, credibilitate actului artistic; iar aceasta aproape indiferent de condiţiile în care acesta se