Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţia s-a încheiat cu victoria echipei Railex

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 22 iunie 2012 ·

Ediţia 2011-2012 a Campionatului Judeţean de minifotbal s-a încheiat la mijlocul acestei săptămâni, odată cu disputarea meciurilor din etapa a XXVIII-a. Cotată cu prima şansă la cucerirea unui titlu de campioană la startul competiţiei, gruparea Railex a confirmat calculele hârtiei şi s-a impus în cele din urmă fără probleme, de o manieră categorică. În urma acestui succes, fotbaliştii patronaţi de Ilie Lahman şi-au câştigat dreptul de a reprezenta judeţul Suceava la turneul final al Campionatului Naţional, care se va disputa la Deva, în perioada 5-8 iulie. Următoarele două poziţii ale podiumului de premiere au fost ocupate de formaţiile Adistal şi Netcom, în timp ce multipla laureată municipală, Revine, a venit abia pe 4. Conform protocolului încheiat la începutul sezonului, primele trei clasate vor fi recompensate de către Asociaţia judeţeană de Minifotbal cu medalii, cupe, diplome şi premii în bani, după cum urmează: locul 1 – 2.000 de lei, locul 2 – 1.500 de lei şi locul 3 – 1.000 de lei.

Sezonul oficial se va încheia în cursul săptămânii viitoare, când va desemnată câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României la minifotbal, în urma unui turneu la care vor participa formaţiile Railex, Adistal, Netcom, Revine, Interconti, Betty Ice, Dinadrom şi Apropo Cafe.

În încheiere vă prezentăm lotul de jucători al echipei Railex, campioana judeţului la minifotbal din acest an: Dănuţ Tipa, Ovidiu Livischi, Alin Ţugui – portari, Ovidiu Bosancu, Claudiu Sevaciuc, Sergiu Corban, Vlăduţ Murariu, Daniel Haraga, Alexandru Cârdei, Dănuţ Cazacu, Adrian Ungureanu, Sorin Nicoară, Radu Tomescu, Marius Păşcanuţ, Viorel Stan şi Iulian Ionesi – jucători de câmp. Preşedinte: Ilie Lahman. Antrenor: Claudiu Sevaciuc. Delegat: Daniel Haraga.

Iată rezultatele înregistrate în ultima etapă:

Old Sticks – Netcom 1-1 (4-3, după penaltiuri)

Parbriz Center –

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 12 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°