Vestea că Institutul Cultural Român, condus de zeul Patapievici, va fi scos de sub control prezidenţial şi plasat sub autoritate parlamentară, a fost primită mai rău ca o ameninţare cu moartea. Imediat, o listă a apărut dintr-o mânecă a nu ştiu cui, pe ea iscălindu-se o mulţime de oameni de cultură mai mari, mai mici sau deloc.

„Jos labele de pe cultura română!”, comenta pe listă unul dintre semnatari, vrând a zice băi boilor, ce vă interesează pe voi câţi bani a frecat astrul Patapievici şi mai ales pe ce. Ziceţi mersi, anonimii dracului, că sunteţi contemporan cu el şi că-i puteţi cere un autograf, din când în când, pe cărţile publicate de amicul Liiceanu la editura Humanitas.

Acest Patapievici, pentru cine nu ştie, a fost fabricat de liniile de producţie ale serviciilor secrete de după 1990. S-a inventat un căpitan Soare, cică agent sub acoperire, care l-a contactat pe Patapievici, propunându-i ba una, ba alta. Dar Patapievici s-a ţinut vertical şi a pârât totul la ziare. Iar acestea – pline de mânie şi indignare – au pus botul şi au dezvăluit ce era de dezvăluit. Adică o poveste pentru copii. Aşa a ajuns acest purtător de papion mare sculă de cultură. Niciodată nu s-a dovedit că acel căpitan Soare a existat cu adevărat.

Când eşti cinstit în fruntea unei instituţii, nu trebuie să-ţi pese că eşti sub o autoritate sau alta. Dar Patapieviciul ştie el ce ştie. Cunoscut ca un intelectual al lui Băsescu – a se citi „linge-buci” – el se simte ameninţat cu controlul. Şi nu-i convine. În timp ce artiştii erau beliţi de Băsescu de încă un rând de impozite pe drepturile de autor, el stătea bine mersi şi aplica zvastici roz pe cururi de măgari.

Omul s-a prostituat şi vrea să-şi primească toată viaţa mălaiul pentru slobozul prezidenţial înghiţit. Dar Patapievici, om totuşi necopt la minte, ar trebui să ştie că şi curvele îmbătrânesc. În primul r