Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi a procesului măcelarului de la Oslo. Apărarea cere cea mai indulgentă pedeapsă posibilă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 iunie 2012 ·

Apărarea lui Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane anul trecut, a cerut astăzi “cea mai indulgentă pedeapsă posibilă" pentru clientul său, respingând totodată eventualitatea unei internări psihiatrice cerute de procurori. Sursa: Reuters

La sfârşitul unei pledoarii de două ore şi jumătate în ultima zi a procesului, la fix 11 luni de la carnagiul de la 22 iulie 2011, avocatul Geir Lippestad a cerut ca Breivik să “fie condamnat la cea mai indulgentă pedeapsă posibilă" şi ca solicitarea de internare să fie respinsă.

Breivik a recunoscut uciderea a 77 de persoane în două atacuri - unul armat şi unul cu bombă - în luna iulie a anului trecut. Dacă va fi găsit alienat mintal, Breivik ar fi cel mai probabil închis într-o instituţie pentru bolnavi psihici şi nu într-o închisoare.

“Breivik vrea să fie pedepsit pentru acţiunile sale, adică să fie tratat responsabil penal de către instanţă", a spus avocatul Geir Lippestad, citat de Agerpres.

“Dacă ne uităm la drepturile omului şi luăm în considerare faptul că inculpatul are un proiect politic - a vedea acţiunile sale ca o expresie a bolii înseamnă a încălca unul din drepturile umane de bază, dreptul unei persoane de a-şi asuma responsabilitatea pentru acţiunile sale", a declarat avocatul.

Chiar dacă riscă ani grei de închisoare, extremistul de 33 de ani ţine să fie declarat sănătos din punct de vedere mintal pentru a nu-şi vedea ideologia invalidată de o patologie mintală, potrivit sursei citate.

Considerând că o internare psihiatrică ar fi 'mai rea decât moartea', Anders Behring Breivik a declarat judecătorilor luna trecută că nu va declara apel dacă va obţine câştig de cauză asupra acestui punct.

Joi, Parchetul a cerut internarea psihiatrică a lui Anders Behring Breivik, estimând că există suficiente îndoieli cu privire la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 39 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°