- Este un mare sculptor român. Uriaş! Răsplătit cu mari premii internaţionale, a stat o vreme în Anglia, după care s-a întors acasă. Lucrează în Bucureşti şi uneori în Lăpuş, în casa părinţilor, unde cerul se naşte şi moare în fiecare zi, în fereastră -

Merg pe drumul buruienos dintre halele Combinatului Fondului Plastic al U.A.P., pe undeva în spatele Casei Presei Libere din Bucureşti. În faţa mea, îmbrăcat în hainele lui de ate­lier, păşeşte, călăuză tăcută, sculptorul Mircea Ro­man. La 53 de ani, Roman nu e un risipitor de vorbe, dar când vorbeşte, îşi răscumpără cu prisosinţă tăcerea, prin umorul lui ardelenesc. Păşim printre clădiri aflate la limita supravieţuirii, mărturii ale vechii glorii a Com­­binatului şi Uniunii Artiştilor Plastici din Ro­mâ­nia. În faţa noastră, haite de câini pripăşiţi abia de ne fac loc. Apoi, brusc, sculptorul deschide o uşă - şi în­ce­­pe magia! E o hală întreagă, renovată şi curată, în care Mircea Roman şi-a adunat aproape toată opera. Per­­sonaj lângă personaj, chipuri intense şi dramatice, închise în forme stranii, puternice, greu de uitat. Îngeri, Hrişti, Piramide umblătoare, Autoportrete abstracte şi răscolitoare, toate strânse laolaltă, întăresc senzaţia că ai in­trat într-o lume de o forţă şi o invenţie copleşitoare. Im­periul fascinant al sculpturilor lui Mircea Roman, artistul născut în Ţara Lăpuşului, care la doar 32 de ani, în 1992, a fost onorat cu cel mai mare premiu pentru sculp­tură al lumii: premiul Trienalei de la Osaka. Un an mai târziu, a obţinut şi prestigiosul premiu Delfina, du­pă care a părăsit România, trăind o lungă perioadă de timp la Londra, unde talentul i-a fost preţuit şi recon­fir­mat. Vă invit să parcurgem alături povestea unui des­tin de excepţie în arta României şi a lumii.

"Eram de mic un fel de artist avangardist...”

- Sunteţi născut pe 24 iunie, de Sânziene, la do