Există posibilitatea de a depăşi, cu sprijinul informaţiei, ceea ce parcurg economia românească şi cea mondială la ora actuală, fenomenul de criză destul de prelungit, a declarat, vineri în cadrul unui forum financiar, Constantin Boştină, preşedinte al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economice şi Sociale (ASPES).
"În societate avem nevoie de o informaţie care să aibă în ea, în mod real, ceea ce se întâmplă în economie, în procesele economice, în managementul economic, în prefigurarea direcţiilor de dezvoltare şi de progres economic, deci de o informaţie încărcată şi cu o responsabilitate socială, educativă, constructivă, creativă sau avem nevoie de o informaţie care este dată la prima mână care este menită să creeze într-adevăr discuţii de pro şi contra într-o problemă?", a declarat Boştină.
Potrivit acestuia, informaţiile care creează discuţii pro şi contra sunt utile 'dar chestiunea este de a ne feri sau încerca să evităm să nu promovăm o informaţie care poate să fie până la urmă nocivă, motivată de interese personale, sau de grup restrâns, care în fapt să nu aibă această valoare, această valenţă constructivă, creativă pentru o economie care se găseşte în criză şi care se vrea să nu rămână foarte mult timp aşa şi care ar trebui să iasă dintr-o situaţie aproape fără ieşire'.
La rândul său, Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) a arătat că informaţia economică poate să însemne putere sau slăbiciune.
"Am văzut cu ocazia crizei ce poate să însemne sau câtă putere poate să îţi dea, iluzoriu sau nu, că dispui de informaţie, că mânuieşti şi foloseşti informaţia. Informaţia ca putere ar trebui să ne preocupe, ca mijloc, ca instrument. Criza ne-a transmis nişte lecţii, după părerea mea. Prima lecţie este că suntem înconjuraţi de asimetria i