Istorii basarabene

Trei generaţii din neamul Micleuşenilor au ajuns să trăiască în România. Primul a venit Mitoş, să studieze artele la Cluj. Apoi şi pă­rinţii săi au trecut Prutul, când la putere în Basarabia s-au căţărat comuniştii lui Vo­ronin. Rămasă singură în satul care le poartă numele, bunica lui Mi­toş a vrut şi ea în Ţara Mamă, unde şi-a petrecut tine­reţea, până să vină sovie­ticii şi "să facă graniţă”. La Micleu­şeni, nu mai au de ce să mear­gă. Au vândut şi casa, şi gră­dina cu nuci. Basarabia a ră­mas nu­mai în amintirile lor. Micleuşenii se pun la drum, dar îşi iau cu ei toate imaginile vieţii. Nu uită nimic, nici bu­cu­riile, nici sufe­rinţa.

Din Crimeea la Cluj

Mitoş s-a născut la Bakh­cy­saray, un oraş pitoresc din Crimeea, aproape de Sevasto­pol. Când a împlinit 4 ani, părinţii s-au mutat la Chişinău. Pe el l-au dus la Mâca, la bu­nica din Micleu­şeni. Acolo găseşti cele mai frumoase pri­velişti din Basarabia. O fru­mu­­seţe care ascunde multe tra­gedii. Pădurile de stejar se în­tind pe spinările prelungi ale colinelor. Sub coroanele arbo­rilor au fost duşi şi împuşcaţi de comunişti mulţi primari care au condus satele înainte de război, când Basarabia era provincie românească. În adân­­cul Codrului s-au refugiat ţăranii înstăriţi, ca să nu fie deportaţi în Siberia. Muri­torii de foame jupuiau cu toporul coaja arborilor şi o măcinau, ca apoi să o ames­tece cu un pumn de mă­lai şi să fiarbă o mămă­ligă pentru copii. Buni­ca lui Mi­toş a cunos­cut anii aceia apocaliptici. Seara, când se aduna de pe coclauri, Mitoş o ru­ga pe Mâca să-i po­vestească întâmplări din vremea războiului. Toa­te grozăviile ace­lea i-au rămas în minte. Basa­ra­benii îşi transmit de la o gene­raţie la alta nu nu­mai genele, ci şi po­veş­tile nesfârşite, cu stră­bunei şi bunei şi părinţi prinşi în destinul neo­dih­nit al acestei lumi. Când a cre