* sunt invitate persoanele care suferă după pierderea cuiva drag din familie
Biblioteca Judeţeană încearcă să aducă puţină linişte în sufletele celor greu încercaţi de dispariţia cuiva drag din familie şi organizează Clubul de terapie prin lectură "Frica de schimbare - Arta de a pierde". Prima întâlnire are loc astăzi, între orele 17.00 - 19.00. În comunicatul de presă al instituţiei se precizează că întâlnirea este publică, gratuită, şi oferă celor care au pierdut recent o persoană dragă o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mod liniştit şi folositor, pentru a traversa mai uşor perioada de doliu.
Astăzi, Silvia Andrei va citi fragmente din cărţile unor autori celebri, în care se vorbeşte despre rolul schimbării în viaţa omului şi ce înseamnă "arta de a pierde". Lectura va fi însoţită de discuţii informale pe marginea paginilor citite şi toţi participanţii vor primi materiale utile despre doliu. Iniţiativa aparţine Asociaţiei non-profit "Există viaţă după doliu!" şi se realizează în parteneriat cu mai multe biblioteci din ţară: Brăila, Bucureşti, Constanţa, Sibiu.
* sunt invitate persoanele care suferă după pierderea cuiva drag din familie
Biblioteca Judeţeană încearcă să aducă puţină linişte în sufletele celor greu încercaţi de dispariţia cuiva drag din familie şi organizează Clubul de terapie prin lectură "Frica de schimbare - Arta de a pierde". Prima întâlnire are loc astăzi, între orele 17.00 - 19.00. În comunicatul de presă al instituţiei se precizează că întâlnirea este publică, gratuită, şi oferă celor care au pierdut recent o persoană dragă o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mod liniştit şi folositor, pentru a traversa mai uşor perioada de doliu.
Astăzi, Silvia Andrei va citi fragmente din cărţile unor autori celebri, în care se vorbeşte despre rolul schimbării în viaţa