Lucian Mândruţă are un ziar la colecţie iar Marina Almăşan are un trecut în colaborarea cu EVZ. În 20 de ani de existenţă cotidianul a marcat vieţi şi cariere.
Bulina roșie a revenit de anul acesta la „Evenimentul Zilei"
Fie că şi-au început cariera la "Bulina roşie", fie că au fost "subiecte" sau cititori, vedetele, politicienii sau sportivii au răsfoit paginile "Evenimentului zilei".
"În 1992, când a apărut EVZ, mergeam la radio, dis de dimineaţă, numai cu metroul. Toţi oamenii care stăteau pe scaune citeau EVZ. Toţi! Pentru că ziarele erau deschise, călătorilor nu li se vedeau capetele. În locul capetelor erau numai buline roşii. La mulţi ani, EVZ!", urează Mircea Radu, prezentator Jurnalului TVR1.
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la apariţia primului număr al cotidianului ce avea să devină punct de reper în istoria presei româneşti şi o şcoală pentru întreaga breaslă. 2012 este anul reîntoarcerii. VEZI AICI EVENIMENTUL ZILEI DE COLECŢIE DEDICAT ANIVERSĂRII CELOR 20 DE ANI
La 15 ani de la părăsirea redacţiei, Ion Cristoiu a revenit şi scrie editoriale, iar EVZ s-a întors la "Bulina roşie". Pentru a sărbători două decenii de viaţă, Evenimentul zilei publică o ediţie aniversară: alături de ziar, cititorii vor primi un supliment de 16 pagini în format asemănător "Bulinei" din anii ’90.
"Am şi acum în bibliotecă, îngălbenit, un număr din Evenimentul zilei din 1999 - anul în care m-am însurat - unde scrie despre nunta mea", rememorează Lucian Mândruţă, director de creaţie al Mediafax Group.
"Când s-a lansat Bulina, am fost indignat. Eu credeam că un ziar trebuie să conţină doar politică, nu să relateze faptul divers. După o vreme, am realizat că presa este un business şi că EVZ a schimbat faţa presei în România", adaugă el.
Pentru Robert Turcescu, realizatorul "Sub semnul întrebării" de pe B1 TV, cotidianul reprezin