Cum ar fi arătat România la acest European? Poate bine, poate rău. Din păcate, n-avem cum să aflăm
A fost şi o zi de pauză la Campionatul European. Bun prilej de analize, de discuţii eliberate de presiunea meciului abia jucat sau ce urma să se joace. Cine a fost cel mai bun, cine n-a fost cel mai bun, cine a fost surpriza, cine a produs surpriza neplăcută. Plus o idee care ne bîntuie: oare cum ar fi arătat România la acest turneu final?
Din păcate, în ultimul timp, asta e tot ce ne-a mai rămas, din punct de vedere fotbalistic. Să ne imaginăm. Să-l trezim din somn pe “dacă”, să-l reactivăm pe “parcă”. Şi să-l repunem în drepturi pe “poate”. Şi să ronţăim, la o bere, iluziile.
E posibil ca România să fi putut arăta mai bine decît Irlanda. E posibil să fi fost în stare de o surpriză gen Grecia. E posibil să fi făcut chiar mai multe puncte ca Olanda, într-o grupă a morţii. Cum de altfel s-a şi întîmplat acum 4 ani. Problema nu e ce ar fi putut şi ce n-ar fi putut. Problema e cum să facem să aflăm lucrul ăsta.
Cineva îmi spune că România a păcălit fotbalul la Euro 2008. Şi că a arătat jalnic. N-aş fi chiar atît de sever. A fost totuşi o grupă “a morţii”, în care, cu campioana mondială, cu vicecampioana mondială şi cu Olanda, care nu e oricine în fotbal, am făcut două puncte şi am stat într-un penalty să ne calificăm în “sferturi”. De acord, n-am jucat cel mai estetic fotbal, de acord, n-am atacat, de acord, n-am prea tras la poartă, de acord, n-am dat gol decît din întîmplare. De acord cu toate. Dar trebuie să fim de acord că nici nu mai reprezentăm mare lucru în fotbalul de azi. Dacă am reprezentat odată ceva, a fost graţie unei generaţii de excepţie, a unor conjuncturi, a şansei care ne-a ocrotit şi a lui Hagi. Pe care nu-l mai avem, la fel cum şi şansa a început să ne ocolească, la fel cum şi conjuncturile au început să ne fie defavorab