Dacă nu ascultaţi Radio Guerrilla şi nu mergeţi prin cluburile de jazz, tot e posibil să v-o amintiţi pe Luiza Zan, câştigătoarea premiului I la Cerbul de Aur, în 2004. Azi e o cântăreaţă apreciată.

Aţi trecut săptămâna aceasta, joi, prin piaţa „George Enescu", din Capitală? Aţi fi auzit ceva nemaiauzit în România: vocea puternică a Luizei Zan împletită cu cea a vocaliştilor de la Snaps, un grup de gospel. Iar în urmă cu vreo trei zile era la Braşov, în Piaţa Sfatului, unde a organizat Festivalul fatzaDA. Nici acolo n-aţi prins-o? Nu-i nimic, vara abia a început, iar sâmbătă, în acest weekend, concertează din nou.

Luiza Zan a început să cânte pe la 3 ani, însă abia la 16, când l-a ascultat prima dată pe Nat King Cole, a hotărât că vrea să cânte jazz. „Nu e o meserie care să te umple de bani. Munceşti non-stop şi câştigi mai puţin decât dacă ai face alt gen de muzică. Dar la jazz îmi place tot: cum e construită melodia, restul culorilor pe care le aud, armonia. Îmi place şi textul, poeziile sunt foarte profunde."

„Cei de la Holograf veneau la noi acasă"

E adevărat că a influenţat-o şi atmosfera din casă: „Îmi aduc foarte clar aminte serile în care veneau cei de la Holograf la noi acasă. Îmi aduc aminte cum venea Virgil Popescu (n.r. - compozitor) şi stătea de vorbă cu mama. Sau de cvartetul Voces. Era o anumită atmosferă care, cumva, mie îmi spunea că aşa e bine să fie, pentru că toată lumea cânta, râdea, se simţea bine".

(Mama Luizei cântă la vioară şi violă, iar bunicul ei era acordeonist). Poate a contribuit şi faptul că a copilărit la Tulcea. „Se zice despre copiii care cresc pe malul unei ape curgătoare că sunt mai visători, mai romantici. E adevărat. Veneam de la liceul «Spiru Haret» spre casă, pe Babadag, unde stăteam, şi mă opream în fiecare zi pe malul Dunării. Mi-a plăcut foarte mult copilăria mea."

D