Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu îl ameninţă cu suspendare pe Băsescu, dacă nu îl învesteşte pe Haşotti la Cultură

Publicat in Antena 3, vineri 22 iunie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că dacă preşedintele Traian Băsescu nu îl va învesti luni pe Puiu Haşotti la Cultură, fără nicio declaraţie despre lucrările acestuia, atunci va cere parlamentarilor PNL declanşarea procedurii de suspendare a şefului statului.

"Dacă Băsescu nu semnează, luni, investirea lui Puiu Haşotti, voi cere parlamentarilor PNL iniţierea procedurii de suspendare", a anunţat, vineri, Antonescu.

El a precizat că Băsescu trebuie să înveţe să fie un preşedinte care respectă Constituţia, altfel, nu va mai fi preşedinte.

În plus, copreşedintele USL a mai precizat că şeful statului nu va primi nici de la Puiu Haşotti şi nici de la Victor Ponta vreo declaraţie referitoare la teza de doctorat sau la lucrările ştiinţifice ale ministrului propus pentru Cultură.

"Dacă îi plac raporturile de forţă, atunci îi spun clar că nu va primi niciun fel de hărtie şi luni îl va investi pe Puiu Haşotii, şi vă asigur că o va face, fără să comenteze".

Potrivit lui Antonescu, preşedintele României are atribuţii stabilite clar în Constituţie şi nu i se dă dreptul să solicite declaraţii precum cea pe care şeful statului a cerut-o în cazul lui Puiu Haşotti.

"Atitudinea preşedintelui este în afara legii. (...) A trecut vremea în care Traian Băsescu îşi putea bate joc de PNL", a spus Antonescu.

El a adăugat că luni, la ora 19.00, Băsescu îl va investi în funcţie pe Haşotti, fără nicio declaraţie.

Miercuri, premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Preşedinţiei propunerile de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei şi a lui Puiu Haşotti pentru funcţia de ministru al Culturii.

După o zi, preşedintele Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta, ca ministrul desemnat Puiu Haşotti să declare pe propria răspundere că teza de doctora

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°