Din 8 iunie, un cod de bare „nepreţuit“ este expus pe simeza ICR Bucureşti. Meritul curatorial şi conceptul afişului se datorează graficianului Tudor Jebeleanu, ca un omagiu adus seniorului şi iubitului profesor Vladimir Şetran. După încheierea îndelungatei sale cariere universitare şi după o răscruce a trupului, cei doi au pregătit (de peste un an) selecţia de episoade ritmice ale liniei-pată. Au ales dintr-o serie de mare productivitate a atelierului Şetran, cel recent, mai ales ca desenator-orchestrator. Contextul expoziţiei prilejuieşte cîteva rime de semnificaţii pentru o producţie de peste o jumătate de veac a unui artist dexter, tonic, polimorf şi iradiant ca un big-band. Vladimir Şetran ne oferă, involuntar, o lecţie subtilă de creativitate pornind de la ritmul motivului banal al mărfii comercializate: codul de bare. Dar, de sus, din luminatorul sălii de spectacol a fostei reşedinţe Malaxa, ne secondează un altfel de ritm, conceput, în 1969, de legendarul duo al plasticii româneşti, Bitzan – Şetran. În acel an, cei doi pictori tocmai erau invitaţi de arhitectul Paul Bortnovschi să facă parte din echipa noii secţii de design a Institutului Grigorescu. Ritmul de metope zăbrelite ale plafonierei Ateneului Tineretului (cel de atunci) este o pildă de artă aplicată, nedevalorizată în timp, şi de design ambiental conceput excelent. Erau creatori formaţi ca pictori, dar cu ambitus larg de exprimare în plastic-vizual. Iar acum, pe simeze, se depliază o mostră dintr-o stare de libertate creatoare seniorială a unui artist care poate improviza pe cel mai banal pretext grafic, serii de zeci şi zeci de variaţiuni ale unui motiv plastic. Codul lui Vladimir cuprinde planşe orizontale cu desen ritmic, abstract, generic-vertical, realizat în tuş negru şi acryl, pentru acele pasaje fin colorate. Scenariul este de modul antipatic impus, dejucat apoi, ca pariu de creativita