Andrés Barba s-a născut la Madrid în 1975. A studiat Filologie Hispanică şi Filozofie. A predat la Bowdoin College (SUA), iar în prezent scrie şi colaborează la diverse publicaţii, inclusiv la ziarul „El País”.
În 1998 scrie El hueso que más duele (Osul cel mai dureros, Premiul Ramón J. Sender), în 2001 i se publică romanul La hermana de Katia (Sora Katiei, Finalist al Premiului Herralde de Novela, trad. ro. Luminiţa Voina-Răuţ, Editura Vellant, 2009), în 2002 publică volumul de povestiri La recta intención, (Buna intenţie), în 2004 îi apare romanul Ahora tocad música de baile (Acum interpretaţi muzică de dans), iar în 2006 publică Historia de Nadas (Povestea Satului Nimica-Toată) şi romanul Versiones de Teresa (Versiunile Terezei - Premiul Torrente Ballester), ultimele titluri fiind Las manos pequeñas (Mâinile mici, trad. ro. Luminiţa Voina-Răuţ, Editura Vellant, 2008) şi Agosto, octubre (August, octombrie – 2010).
În prima sa carte de poveşti, Povestea Satului Nimica-Toată, Andrés Barba creează un spaţiu magic: un sat, de obicei paşnic şi liniştit, unde nu se întâmplă nimic niciodată, până într-o noapte când dispar... stelele! Primarul decide atunci consultarea a trei înţelepţi şi aceştia găsesc într-adevăr o soluţie. Stelele n-au dispărut, ele s-au stins, pur şi simplu. Pentru a le putea vedea din nou, oamenii trebuie să construiască, cu toţii, o scară suficient de înaltă, pentru a putea apăsa pe întrerupătorul stelelor... Dinamismul poveştii se îmbină cu sublinierea unor valori importante, ca solidaritatea, dragostea sau nevoia de prietenie. De poveşti avem mereu nevoie, altminteri, vorba lui Brâncuşi, suntem morţi de mult. Stilul autorului m-a fermecat, iar tălmăcirea poveştii am simţit-o ca pe o provocare: deloc uşoară, oferindu-mi însă prilejul să savurez altfel dulceaţa limbii noastre.
Acesta este satul Nimica-Toată, u
