Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şerban Brădişteanu: Medicii nu vor mai da detalii despre sănătatea lui Adrian Năstase

Publicat in Ziua Veche, vineri 22 iunie 2012 ·

Medicul care l-a operat pe fostul premier, Şerban Brădişteanu, a anunţat vineri, 22 iunie, că familia a solicitat să nu mai fie oferite informaţii despre starea de sănătatea a lui Adrian Năstase.

Doctorul Şerban Brădişteanu, care în trecut i-a operat şi pe dinamoviştii Cornel Dinu şi Cristi Borcea, a declarat, conform mediafax, că, la cererea familiei lui Adrian Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier. Totodată el a precizat că Adrian Năstase a stat în acelaţi salon de patru paturi, informând astfel zonul potrivit cărora un etaj al Spitalului Floreasca ar fi fost evacuat pentru acest caz.

Referitor la prezenţa profesorului Ioan Lascăr în echipa care l-a operat pe Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu a afirmat că acesta s-a aflat acolo pentru că are “ani de traumatologie şi experienţă în plăgi împuşcate”. Cât despre operaţia în sine, medicul a ţinut să anunţe că aceasta a fost o operaţie normală, sublinind că “orice operaţie este cu risc”.

De asemenea, Şerban Brădişteanu a susţinut că deşi “conducerea spitalului a fost împotriva” desfăşurării conferinţei de presă a fiului cel mare al lui Adrian Năstase la Spitalul Florească, ei nu sunt în măsură să îi interzică acest lucru. Această declaraţie o contrazice pe cea a doctorului Radu Macovei, care anunţase că “nimeni nu organizează conferinţe de presă în spital în afara celor stabilite de către conducerea unităţii sanitare”.

Fiul cel mare al lui Adrian Năstase, Andrei, a anunţat că va citi de ziua tătăului său, vineri, 22 iunie, ora 17:00, la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de fostul premier înainte de a se împuşca. Adrian Năstase a încercat să se sinucidă miercuri noaptea, în momentul în care un echipaj de poliţie a venit în imobilul acestuia din strada Zambaccian, pentru a-l conduce pe fostul premier în are

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 2 ore
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°