* În satul Gurasada, acolo unde râul Sada se întâlneşte cu apele Mureşului, se află una din cele mai vechi şi frumoase biserici din Transilvania. Istoria ei se împleteşte cu cea a localnicilor de aici, urmaşi ai marilor cneji, care au ţinut vie flacăra neamului românesc în acest colţ de ţară. Arheologii cred că bisericuţa de piatră are cel puţin şapte secole şi că e printre cele mai vechi sfinte lăcaşe din ţară *

Un cimitir ca o gură de rai

Mai întâi e cimitirul. Uriaş, tălăzuit de apele ierbu­rilor înalte, sub care simţi oasele strămoşilor. Se urcă pe fiece vinişor de plantă, ca să se sorească-n petalele de narcise încâl­cite printre crucile bă­trâne. N-au avut parte de prea multă lu­mină în viaţă. Ţinutul acesta a fost răscolit de sabie şi război, iar ei au trebuit să lupte continuu. Nu le-a fost uşor, dar nici nu s-au plâns. Când a fost nevoie de moar­te, au murit. Când a fost ne­voie de viaţă, au trăit. Acum dorm liniştiţi şi împăcaţi, ţinân­du-l în braţe pe Dom­nul, aşa cum şi El i-a ţinut la sân în timpul vieţii. E atâta înviere aici, încât te crezi mai degrabă pe-o gură de rai decât într-un lăcaş al morţilor. Şi e pace. O pace ca de înce­put de lume. Şoseaua care tună şi trăs­neşte e departe, în urma ta, parcă pe ceea parte de lume. Aici eşti doar tu, cu­fundat între iarbă şi cer.

Lăcaşul

Apoi e biserica. Micu­ţă, tupilată în valurile de iarbă şi străjuită la drum de doi goruni uriaşi. Co­pacii sunt fiecare cât o cate­drală. Au crengi lungi, no­duroa­se, şi o coroană cât să cu­prindă tot satul sub ea. Bisericuţa e de pia­tră, iar pe creştet poartă cuşmă de şiţă, tăiată din lemnul go­runilor. Zidu-i durat la fel ca cel din cetăţile dacilor. Piatră de râu, rostogolită din munte, dăltuită doar de apă, apoi aşezată de mâini trudi­toare şi legată cu un fel de mortar. Cum? Nu mai ştie nimeni! Dar zidul făcut astfel e mai