Citroën face încă un pas în dezvoltarea mărcii la nivel mondial şi îşi consolidează poziţia de brand global. După Europa, Rusia şi America Latină, linia DS va fi lansată în China pe 28 iunie. În plus, marca îşi extinde şi modernizează gama principală cu două noi modele. Citroën îşi consolidează astfel oferta de automobile, în special în segmentul C, pentru a putea intra pe pieţe internaţionale cu creştere ridicată precum bazinul mediteranean, China şi Rusia. Piaţa sedanurilor compacte este cea mai mare piaţă de automobile din lume, cu peste 20 de milioane de vehicule înmatriculate în 2011, şi reprezintă aproape o treime din totalul vânzărilor de autoturisme la nivel mondial.
Citroën relansează noul Citroën C-Elysée şi C4L, o versiune "lungă" a modelului C4, pentru a acoperi această piaţă a sedanurilor, care în Rusia este formată în proporţie de 43% de modele în 3 volume, iar în China în proporţie de până la 79%. Cele două noi sedanuri au personalităţi specifice puternice, adaptându-se perfect poziţionării pieţelor respective şi respectând regulile segmentului pe care îl abordează. Profitând de toată experienţa echipelor internaţionale Citroën, modelele concepute în Franţa întrupează excelenţa mărcii în termeni de stil, tehnologie, inovaţie şi calitate.
Produs la Vigo
Noul Citroën C-Elysée a fost conceput pentru a răspunde aşteptărilor unei clientele exigente, în căutarea unui automobil atractiv şi accesibil. Datorită stilului armonios, prestigios şi robust, acest model este un adevărat vehicul Citroën. Designul inovator oferă un interior spaţios, ideal pentru familii (spaţiul pentru locurile din spate demn de o clasă superioară şi un portbagaj de 506 litri), datorită unui ampatament de 2,65 m, cel mai extins din această categorie. În plus, se poate opta pentru o gamă largă de echipamente menite să sporească confortul, de la aer