Bursa de la Atena a fost plasată sub evaluare în vederea retrogradării
Măsura va marca o premieră mondială dacă se va materializa
Potrivit analiştilor, retrogradarea ar putea avea loc numai în cazul în care ţara va părăsi zona euro
Bursa de la Atena a fost plasată sub evaluare în vederea retrogradării la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, măsură care va marca o premieră mondială dacă se va materializa, transmite Bloomberg. Indicele MSCI Greece, care include numai două companii, "nu se mai aliniază structural cu criteriile statutului de piaţă dezvoltată", se spune într-un comunicat al companiei. Potrivit analiştilor, citaţi de Reuters, retrogradarea ar putea avea loc numai în cazul în care Grecia va părăsi zona euro. "Nu cred că se va lua o decizie prea curând", a declarat Maarten-Jan Bakkum, investment strategist pentru ING, adăugând că MSCI vrea să acţioneze repede, în cazul în care Grecia va ieşi din zona euro.
Grecia trebuie, înainte, să părăsească zona euro
"Are sens (punerea sub supraveghere, n.r.), dar Grecia trebuie să părăsească mai întâi zona euro şi după aceea să devină o piaţă emergentă", a continuat acesta.
Maarten-Jan Bakkum a mai spus că părăsirea unităţii monetare, împreună cu datoriile pe care Grecia le are, ar duce la un scenariu similar cu cel pe care Argentina l-a experimentat după anul 2001.
Simon Quijano-Evans, economist-şef pentru pieţele emergente în cadrul ING, consideră că în viziunea lor este o anomalie faptul că multe dintre pieţele emergente se află într-o situaţie mai bună decât numeroase pieţe dezvoltate.
MSCI, cu sediul la New York, furnizează servicii specializate de informaţie pentru investitori, printre produsele companiei numărându-se indici bursieri locali, regionali şi globali, analize de performanţă şi risc. Indicii compilaţi de companie sunt urmăriţi