Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul lui Anders Behring Breivik se încheie vineri

Publicat in Adevarul, vineri 22 iunie 2012 ·

Procesul lui Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane anul trecut, se încheie vineri cu pledoaria apărării, care ar urma să ceară achitarea şi, în special, ca extremistul de dreapta să fie declarat penal responsabil, relatează AFP.

După zece săptămâni de procedură, Geir Lippestad îşi va începe pledoaria la ora 09.00 (10.00 ora României) în sala 250 a tribunalului din Oslo.

Din punct de vedere formal, Lippestad ar urma să ceară achitarea, o poziţie pe care el însuşi a prezentat-o în trecut ca nerealistă dar inevitabilă în măsura în care clientul său pledează nevinovat chiar dacă îşi recunoaşte faptele.

Fără iluzii din acest punct de vedere, avocatul se va concentra în pledoaria sa pe încercarea de a dovedi că extremistul de dreapta este suficient de sănătos psihic pentru a fi considerat responsabil penal de atacurile din 22 iulie 2011.

În această zi, Breivik a deschis focul asupra unor tineri laburişti reuniţi în tabăra de vară de pe insula Utoeya, provocând moartea a 69 de persoane, dintre care majoritatea adolescenţi. Înainte de acest atac, el a detonat o bombă în apropierea sediului Guvernului din Oslo, provocând moartea altor opt persoane.

Sănătatea mintală a lui Breivik, declarat psihotic de o primă evaluare psihiatrică oficială, contrazisă ulterior de o contraexpertiză, este problema centrală a procesului.

Chiar dacă i-ar aduce o pedeapsă lungă cu închisoarea, extremistul în vârstă de 33 de ani vrea să fie declarat sănătos mintal pentru ca ideologia sa să nu fie invalidată de o patologie mentală.

Considerând că internarea într-o instituţie psihiatrică ar fi "mai rea ca moartea", ucigaşul a afirmat în faţa judecătorilor luna trecută că nu va face apel dacă va obţine câştig de cauză în această privinţă.

Joi, Parchetul a cerut internarea psihiatrică, apreciind că are suficiente îndoieli cu privi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°