După atâtea luni de promisiuni lu­mi­noase şi critici furibunde împotriva guver­nării PDL-iste, tot omul de rând s-ar fi aş­tep­tat să vadă un cabinet Ponta pus asiduu pe trea­bă, dornic să-şi răsplă­teas­că în mod concret şi onest elec­to­ratul.

Ori mă­­car o domo­lire a discur­­sului visceral, total ino­por­tun şi neserios, mai ales acum, după o vic­torie atât de concludentă, ca cea din 10 iu­nie. Din păcate, constat cu dezgust cum fie­care zi care trece nu e altceva decât o nouă filă din jurnalul de luptă, deja prăfuit şi plic­ticos, în care încă se mai trag salve necru­ţă­toare de tun, împotriva unui inamic nimicit. Aproape că nu e zi în care ambiţiosul pre­mier Ponta să nu-şi arate chipul veşnic su­râzător pe micile noastre ecrane. Nici vorbă însă de vreo nelinişte a lui cu privire la soar­ta românilor disperaţi, care şi-au pus atâtea speranţe în primenirea promisă. Nici un cuvânt despre pensii, salarii, sănătate, nici o măsură con­cretă, nici un proiect, nici un gest de oblojire a rănilor lăsate de politica de austeritate a mult hulitei guvernări PDL-iste. Tot ceea ce vedem şi auzim nu e decât aceeaşi gălăgie arogantă, aceeaşi bos­coro­dea­lă sâcâitoare, transformată acum, de pe po­ziţia învingă­to­rului, într-o vendetă crânce­nă şi făţişă îm­potriva a tot ce pare să aibă nuanţe porto­calii. Duelul infantil şi ruşinos Ponta-Bă­sescu, pentru reprezentarea Ro­mâ­niei la Consiliul European, scandalul de la Institu­tul Cultural Român, pregătirea tere­nu­lui pentru obsesiva suspendare a preşe­din­telui Băsescu, debarcarea în taină a mem­brilor Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, adică tocmai a celor care se ocu­pă, printre altele, cu cercetarea ca­zurilor de plagiat, şi multe alte asemenea subiecte mar­ginale pentru un electorat vlă­guit, par a fi cele mai arzătoare preocupări ale noii majorităţi USL. Într-o euforie pre­lungită în exc