Ovidiu Portariuc a devenit oficial noul primar al Botoşaniului
Ieri, la Primăria municipiului Botoşani, a avut loc festivitatea de investire în funcţie a noului primar al oraşului, în persona lui Ovidiu Portariuc, candidatul USL la alegerile din 10 iunie a.c. La ceremonie a luat parte prefectul judeţului, Adrian Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu , preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, angajaţi ai Primăriei, directori ai societăţilor subordonate Consiliului Local, , membri ai echipei USL din care face parte Ovidiu Portariuc. Şedinţa de investire a fost condusă de consilierul Mihai Tincu, preşedinte de vîrstă al noului Consiliu Local. Consilierii locali au desemnat apoi, prin vot pe cei doi viceprimari ai municipiului Botoşani, în persoana fostului director al Romtelecom, Viorel Iliuţă, din partea PNL, şi a lui Cosmin Andrei, din partea PSD. Înainte de şedinţa festivă de instalare în funcţie a noului primar, acesta s-a întâlnit cu Cătălin Flutur care i-a predat cocarda, ştampilele Primăriei, inventarul biroului său, şi un mic cadou, două cărţi, Constituţia României şi Biblia, sfătuindul pe succesorul său :“Amândouă sunt importante şi pe amândouă să le respecţi”. Au fost validati apoi noii consilieri municipali pe urmatorii patru ani. In locul de consilier al lui Ovidiu Portariuc, a fost aleasă Aura Simion, iar în locul de consilier local al lui Cătălin Flutur, care a optat pentru un mandat in Consiliul Judeţean , a intrat fostul viceprimar Catalin Alexa. Formaţiunile politice din noul Consiliu local şi-au nominalizat liderii de grup care sunt, pentru Mişcarea pentru Botosani -Florin Ghiorghita, iar pentru USL –omul de afaceri Mihai Tincu.
In discursul susţinut , primarul Ovidiu Portariuc a ţinut să mulţumească botoşănenilor pentru votul acordat.”Eu plec de l