După negocieri care s-au finalizat cu rezervări ale turiştilor germani pe litoralul românesc, hotelierii şi agenţiile de turism se pregătesc de testul adevărului. Cât de mulţumiţi vor fi invitaţii și dacă vor reveni la anul rămâne de văzut
În luna iunie, în timpul săptămânii, litoralul românesc este aproape gol. Câţiva turişti rătăciţi se pregătesc de primul bronz pe şezlongurile scoase de la naftalină. Spre deosebire de mijlocul sezonului, când muzica urlă de la orice colţ de stradă şi pe orice terasă, liniştea învăluie nisipul fierbinte pe care abia a intrat picior de om. Umbreluţele sunt încă strânse, terasele nu s-au deschis toate, iar muncitorii au ajuns pe ultima sută de metri cu lucrările de amenajare pentru noul sezon. Se aşteaptă un nou record de turiști pe litoral vara aceasta, se aşteaptă încasări mai mari şi mai mulţi străini. La fel cum s-au aşteptat şi investiţiile care, privite cu lupa, încep să se vadă.
Încasări de 150 de milioane de euro
Dacă întrebi hotelierii de pe litoral, fiecare va răspunde că a făcut câte-o investiţie, de la câteva sute de mii de euro la milioane, în unele cazuri. În realitate, hoteluri aproape dărăpănate se ţin încă în picioare alături de noile unităţi de patru stele. Şi aceasta este imaginea pe care turistul străin - pentru că românii sunt deja obişnuiţi - , şi-o face când intră în contact cu litoralul românesc. Unele unități în care nu s-au investit bani pentru renovare sunt scoase la vânzare, însă nu sunt mulţi cei care se îngrămădesc să le cumpere.
„Am reuşit să vindem câteva unităţi, unele cu un milion de euro, altele cu mai puţin“, a declarat pentru Capital Linica Stan, preşedintele THR Marea Neagră, cel mai mare operator de hoteluri de pe litoralul românesc. „Cei care le cumpără sunt tot oameni de afaceri români, cu activităţi în sectorul turistic“, adaugă Stan. Potrivit acesteia, în timpul v