Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MICROBII DIN ORGANISM - PRIETENII NOSTRI

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 22 iunie 2012 ·

- Diverse - nr. 120 / 22 Iunie, 2012 Cercetatorii de la Institutul National pentru Studiul Genomului Uman, din Statele Unite ale Americii, citati de descopera.ro, au ajuns la concluzia ca microbii care "locuiesc” in organismul uman sunt implicati in felurite mecanisme imunitare si au rolul de a ne mentine sanatosi, protejandu-ne de alti microbi cu care intram in contact. Conform unui studiu al acestora, microorganismele care traiesc in simbioza cu organismul uman sunt chiar mai numeroase si mai diverse decat se credea. "Suntem obisnuiti sa consideram bacterii singulare ca fiind responsabile de anumite boli (E. coli sau streptococcus, spre exemplu), insa incepem sa invatam faptul ca, in majoritatea cazurilor, aceste mii de miliarde de microbi, care se simt ca acasa in organismul nostru, ne mentin sanatosi, prin eliminarea microbilor ce ne pot imbolnavi, si ne mentin in forma, participand la digestia alimentelor. Starea de boala intervine in urma unor dezechilibre produse in cadrul acestei flore microbiene”, sustin oamenii de stiinta. Acum, cand dezechilibrele din cadrul acestor colonii microbiene simbionte au fost legate de diferite afectiuni, asa cum ar fi obezitatea, maladiile inflamatorii si, respectiv, un risc crescut de infectii cu germeni patogeni exteriori, rolul acestor microbi este studiat pentru a intelege influentele complexe pe care le exercita asupra organismului uman. Cercetatorii considera ca au facut un important pas inainte in cartografierea acestui teritoriu complex, publicand un nou si cuprinzator studiu despre profilurile microbiene a sute de indivizi. Concluziile acestui studiu ofera suport ipotezei ca acest taram microscopic intern este mai plin de nuante si mai important decat am fi putut crede. Spre exemplu, fiecare om este "locuit” de sute de mii de tipuri diferite de microbi si bacterii, insa aceste microorganisme aduc cu ele aproximativ

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Becali anunță că și-a dat demisia din AUR, supărat că partidul a strâns semnături pentru Anamaria Gavrilă: „Am ajuns să fim acum slugile lui Georgescu?”

HotNews acum 30 minute
George Becali a spus că și-a dat demisia din partidul condus de George Simion, într-o intervenție în direct la Digi24. Deputatul a declarat că îl susține în continuare pe George Simion și că se întoarce în partid dacă Anamaria Gavrilă își retrage ca

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

VIDEO Lavinia Șandru și-a depus candidatura la prezidențiale / A fost huiduită de susținătorii lui Călin Georgescu

HotNews acum 52 minute
Fosta realizatoare TV Lavinia Șandru și-a depus, vineri, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candidat la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. Lavinia Șandru candidează din partea Partidulu

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie, spune Bolojan

HotNews acum 59 minute
Preşedintele intrerimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o coneferință de presă de la Palatul Cotroceni, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie. ”Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează ace

Premierul Marcel Ciolacu - „România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 33 minute
România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război, conform premierului Marcel Ciolacu. Totodată, Ciolacu a subliniat că România și Polonia au ținut 'spatele frontului și echilibrul de a nu degenera anumite lucruri în interiorul

Danemarca îi răspunde lui Trump care insistă că SUA vor anexa Groenlanda: „Este clar”

HotNews acum 30 minute
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri președintelui american Donald Trump că nu poate anexa pur și simplu Groenlanda, teritoriu autonom danez, și că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internaționa

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°