"Băsescu a reuşit să facă din România o instituţie (sic!) aproape bananieră, în ceea ce priveşte raporturile dintre instituţiile statului". O ţară bananieră? Crin Antonescu trebuie calmat. Suntem o ţară cocotieră.

Cocota? O curvă stridentă.

Mai ţineţi minte proiectul lui Geoană "Ai Marte ai Parte", când a promis să trimită un român în cosmos? Şi-apoi să-l înduplece cu 25.000 de euro să se întoarcă? Abia acum înţeleg că n-ar fi fost rău. În toţii anii care au trecut, s-ar fi găsit destui care să ne părăsească, fireşte cu condiţia să se mute acolo şi televiziunile.

Românul e dependent de televiziuni, într-o formă avansată. Voluptatea cu care trăieşte vieţile altora e remarcabilă. Stă sub norul gros de zvonuri, care acoperă, de fiecare dată, orice eveniment, şi se răcoreşte. La figurat. Prin faţa ochilor săi trec politicieni în stare avansată de incompatibilitate, căruciorul de cumpărături al lui Traian Băsescu, patimile Oanei Zăvoranu, discusurile aripate ale lui Crin Antonescu, angoasele lui William Brânză, conferinţele de presă săptămânale ale lui Ioan Oltean, gratii, grefe, cătuşe, instanţe de recurs, taumaturgi amatori, primari aduşi din puşcărie şi împachetaţi în eşarfa tricoloră ca să-şi depună jurământul, psihologi psihanalizabili, magie alba-neagra, trăirile Ilenei Ciuculete. Toată România - cea care contează - e înghesuită în cutia televizorului. Bursa Părerilor are fluctuaţii ameţitoare, brokerii sunt împărţiţi în găşti şi se cotonogesc cu ghioaga epitetelor.

Nimic nu e ce pare a fi, nimic nu e cert, nimic întâmplător. O hotărâre judecătorească definitivă, care trebuie executată, se transformă în plebiscit. Ceea ce s-ar fi dorit o victorie a Justiţiei, un turning point, e azvârlit publicului, să morfolească doct şi cu oftaturi. Cazul Adrian Năstase e vecin cu delirul.

Într-o ţară mereu înfierbântată, dorinţa de suspendare a Preşe