Un singur foc de armă tras de Adrian Năstase în seara zilei de 20 iunie a fost suficient pentru a produce un ecou sinistru. Ecoul i-a avertizat pe români că este posibil ca oricând, să fie pronunţată o hotărâre judecătoarească care să le îngrădească libertatea, doar „ca exemplu” pentru societate. Ceea ce s-a petrecut în noaptea de miercuri reprezintă spargerea unui abces inflamat şi plin cu puroi al societăţii româneşti nedemocratice. Focul de armă a fost urmat de o constatare dezarmantă: nimeni nu are curajul să critice prestaţia justiţiei! Nimeni nu are curajul să spună pe faţă: „justiţia a greşit!”. Toţi comentatorii incidentului păreau practic hipnotizaţi de o magie diabolică a cuvântului „justiţie”, neîndrăznind să contrazică o hotărâre judecătorească evident abuzivă. Dacă împotriva unui fost prim-ministru se poate pronunţa o astfel de hotărâre-mascaradă, ce s-ar putea întâmpla în cazul unor simpli cetăţeni aflaţi în faţa unei prezumtive şi paranoice hotărâri judecătoreşti asemănătoare?

Al doilea aspect bulversant al acestor zile halucinante îl constituie eliberarea „veninului” prin muşcătură directă, de către cei care ar putea să reprezinte adunătura de nemernici a neamului. Susţinerea unei presupuse înscenări a sinuciderii de către Adrian Năstase reprezintă o dezumanizare atât a românilor, cât şi a speciei umane în general. S-a vrut a se oferi societăţii o mostră de dreptate adevărată, dar s-a reuşit în mod penibil a se oferi doar o mostră de dreptate grotească. O astfel de dreptate, departe de a pune funcţionarea societăţii în limite fireşti, o bulversează şi introduce în sânul ei un pericol real: acela ca toti componenţii societăţii să fie judecaţi oricând, doar „de probă” şi „de exemplu!” Se ştie faptul că justiţia este oarbă, dar nu se admite niciodată faptul că ea poate fi şi „tâmpită” în exprimările ei. De data aceasta, indiferent de faptul că