Regionalizarea României se va produce de la 1 ianuarie 2014, a anunţat ieri, la Suceava, primul-ministru, Victor Ponta. Ponta a declarat că intenţia Uniunii Social Liberale este aceea de a păstra actualele regiuni de dezvoltare, în număr de opt, dar a precizat că propunerea nu este bătută în cuie. „Dacă va exista o altă propunere mai bună negociată cu celelalte forţe politice, o vom lua în considerare”, a spus Ponta.
El a adăugat că judeţele nu vor fi desfiinţate. „Din 2014 trebuie să avem regiuni cu preşedinte, cu Consiliu Regional, cu foarte multe atribuţii de la Guvernul central, dar înainte în 2013 vom introduce acest lucru în Constituţie. Imediat după alegerile parlamentare, în viitorul Guvern nu va mai fi ministru al Afacerilor europene, ci ministru pentru fonduri europene, care va strânge sub autoritatea sa directă autorităţile de management şi organismele intermediare, pentru că acum sunt răspândite pe la şapte ministere, sunt în 50 de locuri şi nu reuşim într-o lună să reparăm ce s-a stricat în atâţia ani. Ne pregătim pentru 1 ianuarie 2014 învăţând din tot ceea ce nu a mers bine în acest buget 2007-20013 şi sperăm că o să fim nu pe ultimul loc, ca acum, la gradul de absorbţie al fondurilor europene, ci undeva pe primele locuri. Am discutat cu primul-ministru polonez, am cerut asistenţă tehnică, am discutat cu cancelarul Austriei, care ne va sprijini pentru creşterea gradului de absorbţie, şi sunt convins că putem şi noi să facem”, a declarat Victor Ponta.
Regionalizarea României se va produce de la 1 ianuarie 2014, a anunţat ieri, la Suceava, primul-ministru, Victor Ponta. Ponta a declarat că intenţia Uniunii Social Liberale este aceea de a păstra actualele regiuni de dezvoltare, în număr de opt, dar a precizat că propunerea nu este bătută în cuie. „Dacă va exista o altă propunere mai bună negociată cu celelalte forţe politice,