"Dacă mi s-ar fi dat voie să trec graniţa de vest între 25 şi 30 de ani, aş fi urcat şi mai sus pe orbita consacrării internaţionale”
- Cântăreaţă de operă -
- Fiică de preot, născută într-un sat din Munţii Apuseni, a cunoscut un destin de excepţie, cucerind marile scene de operă ale lumii, cu vocea ei. Stabilită în Italia, pe ţărmul Mediteranei, a revenit în ţară, pentru a-şi lansa un volum de memorii, prilej de spectacole şi gale omagiale organizate la Bucureşti şi la Cluj -
Râsul de clopoţel
- Destinul dvs. parcă e desprins din poveşti. O fetiţă dintr-un sat de moţi de la poalele Apusenilor ajunge cântăreaţă de operă pe marile scene ale lumii. Cum se poate aşa ceva?
- Nimic din anii copilăriei petrecuţi în casa părinţilor mei din Someşul Rece n-avea să anunţe destinul care a urmat. M-am născut ca al şaptelea copil şi ultimul, în familia preotului Ioan Stănescu, ce se trăgea dintr-un neam ce dăduse deja trei generaţii de preoţi. Am supravieţuit doar patru copii din cei şapte, trei fraţi şi eu, singura fată, mult aşteptată în familie. Atâta de dorită, încât tata i-a promis moaşei o pereche de cizme noi şi o năframă de Maramureş, dacă va avea o fată. Şi s-a ţinut de cuvânt. A fost mare bucurie în casă când m-am născut. Era într-un mijloc de iunie din anul 1926. Sigur că, fiind cea mai mică, aveam o poziţie specială în familie, dar în nici o clipă din anii copilăriei n-am bănuit ce-mi va rezerva viitorul. Poate şi pentru faptul că, deşi tata era preot, am fost crescuţi la fel ca ceilalţi copii din sat, fără să fim cocoloşiţi sau alintaţi. De altfel, anii petrecuţi în casa părinţilor mei au fost număraţi. La vârsta de patru ani, din cauză că mama s-a îmbolnăvit, am ajuns tocmai la Bucureşti, la sora mamei. Mătuşa Leontina a fost a doua mea mamă. De fapt, eu am avut două perechi de părinţi, cei ce mi-au dat viaţă
