Un autoportret al pictorului Lucian Freud, realizat pe o coajă de ou, a fost vândut la peste 33.000 de euro, la o licitaţie organizată joi seară, la Londra, de casa Bloomsbury Auctions, informează bbc.co.uk.
Lucian Freud a folosit ulei şi cerneală pentru acest autoportret, realizat cu ocazia unei expoziţii pe teme pascale, vernisată în 1979 la Langton Gallery din Londra.
Amprentele artistului sunt încă vizibile pe coaja de ou, în partea opusă autoportretului.
Autoportretul a fost vândut unui colecţionar privat alături de un bilet scris de Lucian Freud şi adresat proprietarul actual - curatorul expoziţiei din 1979.
Femeia, al cărei prenume este Hope, a păstrat de atunci fragilul obiect de artă într-un sertar, într-un carton pentru ouă şi acoperit cu şerveţele din hârtie.
Un alt tablou pictat de Lucian Freud, un portret al tatălui său, Ernst Freud, a fost vândut pentru 37.000 de lire sterline (57.760 dolari) la aceeaşi licitaţie.
Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, a murit în iulie 2011, la vârsta de 88 de ani.
Pictorul era cunoscut mai ales pentru nudurile şi autoportretele sale, aşa cum stă mărturie cea mai de seamă operă a lui, datând din 1993, în care s-a pictat sub trăsăturile unui bătrân gol care ameninţă cu periuţa de dinţi ca şi cum ar avea în mână o armă.
De-a lungul ultimilor ani, operele lui s-au vândut pentru sume astronomice. Portretul său din 1995, "Benefits Supervisor Sleeping", a fost adjudecat la casa Christie's din New York pentru suma de 33,6 milioane de dolari.
Născut în 1922 la Berlin, Lucian Freud a emigrat la Londra în 1934, odată cu părinţii lui, arhitectul Ernst Freud şi soţia sa, Lucie, care fugeau din calea nazismului. Sigmund Freud li s-a alăturat în 1938 şi a murit la Londra în anul următor. În acelaşi an, Lucian Freud a obţinut cetăţenia britanică.
Lu