"TVR, o ruşine naţională!”, "TVR trebuie desfiinţată!” au declamat, zile la rând, limbuţii autori sau invitaţii-abonaţi ai unor talk-show-uri tot mai agresive, care dau năvală, seară de seară, pe micile noastre ecrane.
Aprigi dulăi de pază ai unor trusturi de presă care duhnesc de la o poştă a impostură şi a interese partinice, erijându-se neîncetat în străjeri unici ai valorilor noastre morale, aceşti nedemni colegi de breaslă dau zilnic verdicte, acuză fără drept de apel, taie şi spânzură, sunt experţi în orice, au darul prezicerii şi, peste toate, au un tupeu sinonim cu mitocănia. Aşa se face că, după zile în şir de sporovăială despre eşecul PDL-ului în alegeri, s-au gândit să atace în cor, cazul TVR, aprobând, în premieră, o zicere a preşedintelui României: "Televiziunea Română ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze.” În primul rând, nu pot să-mi ascund indignarea în faţa unei asemenea opinii prezidenţiale, emise abia acum, când Alexandru Lăzescu, adică omul numit de preşedinte la şefia TVR-ului, tocmai a fost debarcat. De ce n-a spus-o şi până acum, când porţile televiziunii naţionale îi erau larg deschise? Păi, tocmai de-aia! Ce-a urmat era lesne de anticipat. Declaraţia cu pricina a fost numaidecât aprobată de numeroşi oameni politici. Şi astfel, s-a deschis o nouă temă de discuţie în studiourile tot mai aglomerate ale unor televiziuni. Tunete şi fulgere, verdicte necruţătoare, insulte ca la uşa cortului. Toate astea, sub aceleaşi lozinci scrise cu majuscule pe burtierele emisiunilor: "TVR, o ruşine naţională!”, "TVR trebuie desfiinţată!”. E necesar să menţionez aici, cu sfială, că lucrez de 14 ani în Televiziunea Română, ca realizator de emisiuni. Şi niciodată nu mi-a fost câtuşi de puţin ruşine să spun asta. Ba dimpotrivă. Am lăsat în arhiva acestei instituţii zeci de reportaje şi filme documentare, vr
