Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De luni, absolvenţii claselor a VIII-a intră în Evaluarea Naţională

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 22 iunie 2012 ·

Astăzi este ultima zi de şcoală pentru elevi şi preşcolari. Elevii vor intra în vacanţă - cu o săptămână mai târziu faţă de alţi an - până în 9 septembrie, inclusiv, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Dacă pentru ei, de luni urmează bucuria vacanţei, pentru absolvenţii claselor a VIII-a – care au încheiat cursurile din 15 iunie - ziua de luni va însemna ziua în care susţin proba scrisă din Evaluarea Naţională – cea de Limba şi Literatura Română. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, cele 10 variante de subiecte propuse pentru această probă (din care va fi extrasă una), au un nivel mediu de dificultate şi cerinţele pot fi rezolvate în 120 de minute.

În 27 iunie, absolvenţii de a VIII-a vor susţine proba de matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine în data de 26 iunie proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Afişarea rezultatelor se va face în 29 iunie pînă la ora 14, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi în intervalul 14-18. Contestaţiile vor fi rezolvate între 30 iunie şi 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 2 iulie. Prima repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani pînă la data începerii cursurilor anului şcolar 2012 - 2013 va avea loc în 14 iulie.

Şi candidaţii

de la Evaluarea Naţională sunt monitorizaţi video

În sălile de examen, elevii nu au voie cu materiale ajutătoare şi nici mijloace electronice de caşlcul sau telefoane. Cine va fi prins cu astfel de lucrui va fi scos din examen. Mai mult, anul acesta este primul în care vor exista camere video în săli. Astăzi este ultima zi de şcoală pentru elevi şi preşcolari. Elevii vor intra în vacanţă - cu o săptămână mai târziu faţă de alţi an - până în 9 septembrie, inclusiv, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 9 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 9 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°