Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În pragul erei 4G, Orange a investit 110 mil. euro în reţeaua 3G

Publicat in Curierul, vineri 22 iunie 2012 ·

Oficialii companiei anunţă, însă, că noua infrastructură permite o trecere mai uşoară la noile tehnologii

Orange România a investit anul trecut suma de 110 milioane de euro în programul de extindere a acoperirii reţelei 3G a operatorului, care a crescut de la 55% la 98% din populaţia României, a declarat ieri directorul general al companiei, Jean-Francois Fallacher.

"Prin acest proiect, jumătate din reţeaua Orange, construită în peste 14 ani, a fost modernizată, optimizată şi extinsă, iar clienţii au ocazia să beneficieze de acces la internet mobil la viteze superioare, oriunde s-ar afla. Rezultatele acestui proiect confirmă încă o dată promisiunea companiei de a investi în România şi de a aduce tehnologia cât mai aproape de clienţii noştri", a spus Fallacher, citat de Mediafax.

În mai 2011, grupul France Telecom-Orange a anunţat că va investi între 500 şi 600 milioane de euro în dezvoltarea subsidiarei din România până în 2015, pentru anul precedent fiind alocat un buget de peste 110 milioane de euro.

Potrivit datelor prezentate de directorul tehnic al Orange România, Mădălina Suceveanu, extinderea acoperirii 3G a avut ca efect, în primul trimestru al acestui an, creşterea cu 182% a traficului de date în zonele rurale faţă de anul anterior. "Circa 2.000 de staţii de radio au fost modernizate de la 2G la 3G şi peste 2.000 de legături de radioreleu au fost schimbate. Înlocuirea echipamentelor a redus şi consumul de energie electrică al operatorului", a spus Suceveanu.

Îmbunătăţirea infrastructurii va permite operatorului să dezvolte şi să introducă mult mai rapid viitoarelor servicii şi tehnologii. De asemenea, clienţii Orange vor putea să descarce mult mai rapid imagini sau filme de pe internet, chiar şi în zonele rurale, unde vitezele de transfer ajung până la 14,4 Mbps.

Întrebat dacă Orange România este pregătită să la

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum o ora
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum o ora
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi afișate marți

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele simulării Bacalaureatului vor fi afișate marți, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a debutat pe 24 martie cu examenul scris la Limba și literatura română, urmat pe 25 martie de proba obligator

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum o ora
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Fostul campion MMA, care a răpit și bătut un bărbat timp de oră, condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare

Adevarul acum 3 ore
Fostul campion european la arte marțiale mixte (MMA), Alin Chirilă, a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. El este acuzat că a răpit un bărbat, l-a băgat cu forța în mașina personală și apoi l-a bătut timp de o oră, amenințându-l apoi cu

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 5 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

mar.

-2°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°