Horia-Roman Patapievici nu e un personaj comod de felul lui. Nu e un narcisist care să caute laude din toate părţile. Nu e nici un împăciuitorist care, odată nu­mit în funcţie, caută cu orice preţ să nu deranjeze pe ni­meni. Nu e nici un ipocrit care să-şi ascundă principiile şi opi­niile în spatele unor false rigidităţi insti­tuţionale.

Adept al unei adesea ne­cru­ţătoare viziuni de dreapta, Horia-Roman Patapievici nu şi-a dorit niciodată, nu a fost şi nici nu avea de ce să fie tocmai acum simpatic mai-marilor din PSD. Mai cu seamă că nu şi-a reprimat tonul critic nici după ce a fost numit de preşedintele Traian Băsescu, în locul lui Augustin Buzura, la conducerea Institutului Cultural Român (ICR). A continuat să fie prezent în emisiuni TV şi să-şi pună sem­nătura pe deja consacratele sale rubrici de opinie din presă. Catalogat drept unul dintre "intelectualii lui Băsescu” şi instalat peste o instituţie prestigioasă şi peste un buget im­portant, de ordinul milioanelor de euro anual, Horia-Ro­man Patapievici era ceea ce se cheamă o "ţintă mare” pen­tru noua putere.

N-a fost chiar primul schimbat, după rocada politică din Victoriei. Vladimir Tismăneanu i-a luat-o înainte, dar vâ­na­rea sa nu e nicidecum o mare surpriză. Cum, însă, con­troa­lele recente ale Curţii de Conturi nu au găsit nimic în neregulă la ICR, noul guvern a încropit o ordonanţă de ur­genţă prin care Institutul Cultural Român să treacă din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, la cheremul unei co­misii al cărei şef este nimeni altul decât... Dan Voi­cu­lescu. De dragul unei vendete, noua putere s-a arătat dispusă să sacrifice performanţa şi prestigiul internaţional al Institutului Cultural Român şi să ignore dezaprobarea so­cietăţii civile. Semn că nu a învăţat nimic din gafa prezidenţială a preşedintelui Băsescu, reprezentată de ata­cul la secretarul de stat Raed Arafat. Atunci