Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Peştişani a fost pus în libertate

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 iunie 2012 ·

Primarul comunei gorjene Peştişani, Florin Pavel, a fost pus în libertate de magistraţii gorjeni. Edilul a fost adus ieri-dimineaţă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru noi audieri. După aproximativ patru ore de declaraţii, primarul a fost condus de poliţişti la Tribunalul Gorj, unde procurorii au solicitat instanţei de judecată eliberarea unui mandat de arestare pereventivă pentru 29 de zile. După alte câteva ore de deliberări şi audieri ale părţilor implicate în acest caz, magistraţii au decis să îl lase liber pe primarul Florin Pavel, care fusese reţinut miercuri, în baza unei ordonanţe de reţinere emise pe 24 de ore. Acesta este acuzat de comiterea a patru infracţiuni: abuz în serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi neglijenţă în serviciu. Primarul a intrat în atenţia poliţiştilor după ce a implicat instituţia în tranzacţii şi înţelegeri dubioase cu oameni de afaceri, firme de construcţii şi cu interlopul Doru Şerban, zis Habitu.

Un localnic din Peştişani a leşinat la Tribunal

Lidia Pavel, soţia primarului Florin Pavel, prezentă ieri atât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât şi la Tribunal, a declarat că soţul ei este nevinovat şi a fost implicat fără voia sa în acest caz. Nevasta alesului local susţine că primarul nu a luat mită: „Nu a luat niciodată mită. Noi suntem o familie modestă şi nu am luat nimic de la nimeni. De şapte ani avem casa în construcţie şi nu am mai reuşit să o finalizăm. La mare mergem o dată pe an, ca orice familie, şi facem asta mai mult pentru copil. Soţul meu este nevinovat şi nu a făcut niciodată rău nimănui. Am venit să îl susţin pentru că ştiu că are nevoie de sprijin din partea familiei în astfel de clipe. Sperăm ca justiţia să judece drept în acest caz“, a declarat soţia primarului Florin Pavel, sosită ieri la Târgu Jiu pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°