Biografia istoricului literar, comparatistului, epistolografului şi cărturarului Liviu Rusu (1901–1985) este extrem de interesantă, atât din perspectiva contemporanilor, cât, mai ales, din cea a unei lecturi integrale a epistolelor sale.

Se ştie cu exactitate că Liviu Rusu a stabilit temeinice relaţii epistolare cu un impresionant număr de oameni de litere, artişti plastici, intelectuali şi învăţaţi din Transilvania şi din întreaga ţară. Revelatoare, sub multiple aspecte sunt epistolele trimise lui Sextil Puşcariu, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Dumitru Popovici, Ion Breazu, Ion Chinezu, Ion Vlasiu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Al. Dima, N.I. Popa, Demostene Botez, Dumitru Păcurariu, Al. Piru, Constantin Ciopraga şi mulţi alţii.

O epistolă incitantă şi, totodată, edificatoare e cea pe care o expediază lui Gheorghe Achiţei (1931–2011), arhicunoscut estetician şi critic de artă, redactor un timp la revista „Luceafărul”, pe când o conducea Eugen Barbu.

În urma unei recenzii, datorată lui Ovidiu Papadima, în întregime negativă, la cartea sa, Eminescu şi Schopenhauer1, Liviu Rusu trimite revistei „Luceafărul” o amplă şi convingătoare replică, în care demonstrează netemeinicia unor aserţiuni şi spulberă toate ambiguităţile şi falsurile aparţinând exigentului critic literar.

Epistola aceasta relevă cu luciditate, încă o dată, spiritul justiţiar, anularea unor afirmaţii complet eronate, imensa cultură germană, acumulată sistematic, în anii de studii, şi o lectură din cele mai profunde şi mai bogate.

Cluj, 19 ianuarie [1]967

Str[ada] N. Iorga, nr. 32

Iubite prieten Achiţei,

Am primit de la Roma o felicitare de Anul Nou, însă fără iscălitură şi fără indicaţia expeditorului.

M-am gândit totuşi că la Roma este numai „unul” şi acela eşti dşumneaţta. Îţi mulţumesc şi te rog să primeşti din partea mea acele