În Traian Băsescu se ascund veleităţi de Mare Inchizitor. Îşi alege în ultima vreme posibilele victime dintre noii dregători, pregătindu-le roata sau rugul, sub un laitmotiv: Ai plagiat sau nu ai plagiat? Eşti sau nu eşti impostor? Mai nou, a trecut la a le cere să jure în scris, ca abia apoi să-şi pună ciracii să caute şi probe. Dacă am avea de-a face cu o piesă de teatru absurd, jucată de pliciseală, că tot nu-şi mai prea află alt rost în Grădina Cotroceniului, aş mai înţelege. Dar onorabilul preşedinte, cu mintea cam încinsă (la 38 de grade pus altceva e explicabil), a sărit calul, ajungând să ceară miniştrilor desemnaţi, înainte de a le semna decretul de învestire, să declare sub semnătură, pe propria răspundere, că în lucrările lor ştiinţifice n-au tras cu coada ochiului şi la operele altor autori.

Aparent, Băsescu vrea să impună criterii de maximă moralitate, trecută, prezentă şi viitoare, membrilor Cabinetului. Deşi până acum, la alcătuirea guvernelor "sale", în care a numit tot felul de incapabili, de impostori, ba şi de corupţi, nu l-a preocupat aşa ceva. E însă o principală trăsătură a sa, dubla măsură: "Ai mei, şi restul lumii". Ultima sa ţintă - după ce a vărsat, el sau valeţii săi cu şi fără microfon, făcuţi din soldaţi direct colonei ai Armatei Române, găleţi de lături asupra Cabinetului Ponta , neinteresându-l câtuşi de puţin îndatoririle esenţiale ale acestuia, de a se concentra asupra gestionării treburilor economice şi sociale ale ţării, duse de râpă de foştii premieri şi miniştri băsişti - a fost Puiu Haşotti. Nominalizat la Cultură, după ce, graţie ANI, Băsescu l-a ostracizat pe Mircea Diaconu. Cu umor, senatorul s-a arătat dispus să iscălească o hârtie, cum că n-a copiat. Greşea: crea astfel, procedura neavând nici un suport legal, un precedent pentru orice hachiţă sau moft prezidenţial.

Poate dur, dar necesar, copreşedinţii