Oare atunci când un politician cercetat, arestat sau condamnat strigă în gura mare că este victima unor dosare politice se referă la faptul că este nevinovat şi curat ca lacrima, ori se plânge că de ce tocmai el, din noianul de politicieni de aceeaşi speţă, a fost prins şi dovedit, iar ceilalţi sunt lăsaţi în pace?

Sincer, nu-mi amintesc de vreun om politic care să aibă probleme cu legea şi să nu se considere o victimă a unor dosare înscenate, puse la cale de adversarii săi politici.

Aşa au procedat şi Adrian Năstase, şi Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, şi Antonie Solomon, primarul Craiovei, iar exemplele pot umple pagini întregi. Raportat la numărul mare de politicieni, numărul celor condamnaţi sau măcar cercetaţi este unul extrem de mic, în contextul în care majoritatea covârşitoare a acestora nu trăieşte din salariul de bugetar şi nici din afaceri legale - asta ne este clar tuturor.

Infractorii mărunţi sau de drept comun, criminalii, evazioniştii ori traficanţii ar trebui să se înscrie, de la majorat, într-un partid. Atunci, cu toţii s-ar putea declara victime ale adversarilor politici şi cu toţii s-ar putea plânge că li s-a instrumentat câte un dosar politic. Condamnarea fostului premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare a căpătat, însă, o nouă turnură miercuri noaptea, după tentativa acestuia de a se sinucide. Toată lumea politică a început să-şi dea cu părerea, însă cele mai elocvente mi se par cele ale pesediştilor cu notorietate: de la declaraţia stupidă a actualului premier, care se întreba dacă preşedintele Băsescu o fi fericit, la cea tâmpă a lui Iliescu ("Dacă eram preşedinte, l-aş fi graţiat") şi până la cea "prostănacă" a lui Geoană ("Mă rog pentru libertatea lui Năstase"). Nu vreau să dau curs speculaţiilor legate de gestul lui Adrian Năstase, însă, oricum ar sta lucrurile