La doi paşi de centrul Capitalei, un bar propune un melanj inspirat al pasiunilor bărbaţilor.
Una dintre cliente își ceartă iubitul pentru că se uita pofticios la formele alteia și chema prea des chelnerița îmbrăcată în lenjerie intimă
Sursa: RADU C. MUNTEANU
Bărbaţii au câteva pasiuni, simple şi uşor de "satisfăcut". Fotbalul, femeile frumoase, cât mai goale cu putinţă şi berea...
Iar dacă toate cele trei plăceri pot fi realizate în acelaşi timp, o seară obişnuită, cu un meci anost de la Europene, urmărit la o televiziune la fel de plictisitoare, se poate transforma într-o reuşită totală.
De fapt, aceasta este şi ideea propusă de patronul unui bar din Capitală, Bora-Bora.
Locaţia, aflată la doi paşi de Piaţa Unirii oferă, pe lângă meciurile de la Campionatul European, câteva animatoare şi chelneriţe care îi pot face pe suporterii unei echipe să uite de partida în desfăşurare şi să comande băutură în neştire.
Nu de alta, dar fetele care aduc berea la masă sunt îmbrăcate doar în lenjerie intimă, iar animatoarele, pentru a-i scăpa pe microbişti de comentariile plictisitoare, dansează tot timpul cât mai senzual cu putinţă.
De altfel, în timpul meciului, mai mulţi băieţi, dintre care unul era însoţit de iubita lui, au "profitat" de chelneriţă şi, din trei în trei minute, o chemau la masă pentru a-i mai cere ceva.
Evident, la un moment dat, tânăra care se afla la masă cu băieţii a explodat şi, după ce l-a certat exemplar pe iubit, nu l-a mai lăsat să admire formele apetisante ale chelneriţei.
"De când sunt chelneriţă nu am câştigat atât de bine ca acum, când servesc îmbrăcată doar în lenjerie. Nu, nu mi-e ruşine să servesc aşa... care e diferenţa faţă de momentele când serveşti băutură pe plajă, la Mamaia, în costum de baie şi servitul la terasă, în lenjerie? Niciuna, eu mă simt la fel. Dar clienţii