Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci destinaţii pentru o călătorie în balon

Publicat in Curierul, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Vederea lumii de deasupra vă poate da o perspectivă nouă asupra lucrurilor şi vă poate limpezi mintea. Pământul a fost binecuvântat cu panorame fascinante, privelişti superbe, care pot fi admirate cel mai bine de la înălţimi mari.

Prima călătorie de succes în jurul lumii într-un balon a fost realizată de doi francezi, la sfârşitul secolului al XVIII- lea. Dacă în trecut, baloanele cu aer cald erau privite cu suspiciune, astăzi sunt mulţi cei care şi-ar dori să se plimbe într-o astfel de invenţie. Vă prezentăm mai jos câteva dintre cele mai bune destinaţii pentru o plimbare cu balonul.

Cappadocia, Turcia

Cappadocia este una dintre cele mai faimoase regiuni pentru o plimbare în balon, datorită priveliştii deosebite şi a vremii frumoase, potrivit infoturism.ro. Odată urcaţi în balon, în faţa ochilor vi se va înfăţişa un teren deşertic, de culoarea caramel, pe care sunt răspândite formaţiuni muntoase, biserici sculptate în piatră şi păduri verzi de măslini.

Wadi Rum, Jordan

Cunoscută şi sub numele de Valea Lunii, Wadi Rum este un amestec de nisip roz-roşiatic şi vârfuri răzleţe. Valea se află în partea de sud a Iordaniei, în apropiere de graniţa cu Israel, ceea ce reprezintă un prilej minunat de a admira o parte din această ţară şi Marea Roşie. De la o înălţime de 2.200 de metri, veţi zări deşertul vast, cu formaţiuni muntoase, dune de nisip şi ape termale.

Masai Mara, Kenya

Rezervaţia Naturală Masai Mara este una dintre cele mai mari şi mai frumoase rezervaţii din lume, faimoasă pentru Marea Migraţie care are loc în fiecare an, între lunile iulie - octombrie. Milioane de zebre, gazele şi gnu călătoresc pe distanţe întinse pentru a găsi apă. Un fenomen excepţional, care merită văzut, cu atât mai mult dacă este văzut de sus, dintr-un balon.

Queenstown, Noua Zeelanda

Numită capitala aventurierilor, Queenstown es

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 41 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 17 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 24 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°