Adrian Năstase a ajuns la capăt. Mai contează că a ratat ţinta? Oricum nu-l aplaudă nimeni!
Seara zilei de miercuri nu anunţa absolut nimic ieşit din comun. De fapt, se întâmplase ceva neobişnuit: justiţia tocmai dăduse poate cea mai importantă sentinţă din istoria postdecembristă şi, totodată, o primă dovadă de normalitate.
Adrian Năstase fusese condamnat definitiv şi irevocabil la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Nu mai contează amănuntele, grosimea dosarului şi cei aproximativ 1.000 de martori audiaţi le-au furnizat, cu siguranţă, pe toate. A fost, aşadar, momentul - descris ca istoric - în care justiţia s-a redescoperit pe sine. Cam la atât trebuia să se rezume povestea celei mai lungi zile din anul 2012. Însă evenimentele s-au precipitat şi anormalul a răbufnit cu o violenţă incredibilă. Pe alocuri, unele pasaje sunt şi acum învăluite în mister. Anchetele în derulare vor da câteva dintre răspunsurile aşteptate, în vreme ce alte nelămuriri îşi vor găsi clarificarea probabil în cărţile de memorii pe care supravieţuitorii le-ar putea scrie. Până atunci, lumea va continua să se întrebe cum de ministrul de Interne Ioan Rus a presimţit ce avea să urmeze şi a trimis poliţişti în civil şi o ambulanţă acasă la Năstase (n-ar trebui să procedeze aşa cu toţi condamnaţii?). La întrebarea de ce avea şi armă - legal! - va răspunde mult mai repede ancheta deschisă de procurorii de la Parchetul instanţei supreme.
Pe scurt, acestea sunt faptele. Urmările reprezintă un fel de revers al Procesului lui Kafka. Spitalul unde a fost adus Adrian Năstase a devenit loc de pelerinaj şi de declaraţii - unele complet aberante -, făcute la căpătâiul rănitului. Dezaprobat de Ion Iliescu, dar aşteptat de Corina Creţu (fost purtător de cuvânt prezidenţial în 2000-2004, apoi senator PSD, iar din 2007 europarlamentar), gestul lui Năstase l-a făcut p
