Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei: Ponta se va duce la Consiliul European, dar nu o să vorbească nimeni cu el

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apriciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernului de la Bucureşti pentru că plagiatul făcut de acesta este evident pentru europeni, scrie Mediafax.

Ea a menţionat că firesc ar fi să meargă preşedintele la Consiliul European.

"O să se ducă acolo (Victor Ponta, n.r.), dar nu o să vobească nimeni cu el. Face rău României, poate renunţă la satisfacerea orgoliilor personale şi încearcă să nu facă rău României", a spus Macovei.

Întrebată de ce crede că cei de la Consiliul European nu vor vorbi cu premierul Ponta, Macovei a spus că acuzaţiile de plagiat au ajuns peste tot în presa străină, până şi în China.

Europarlamentarul a precizat că este evident că pentru cei de la Consiliul European acest lucru contează.

"E de neînţeles pentru cei de la Consiliul European să spui «OK, să mi se retragă titlul, dar eu rămân premier»", a spus Macovei.

Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.

"Luni avem CSAT, probabil că avem şi depunerea jurământului unui ministru, şi, din punctul meu de vedere, eu doresc să discut cu preşedintele temele aflate pe agenda de lucru. Nu pot să confirm în acest moment dacă şi preşedintele va dori să discutăm sau nu", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti când va discuta din nou cu şeful statului despre participarea la reuniunea Consiliului European. Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apriciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 31 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 31 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 52 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 51 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°