... nu, n-aţi ghicit, continuarea nu este „trebuia inventat”, ci „... nu-i nimic, s-ar fi găsit despre cine să vorbim zi şi noapte”. Problema e în discuţie şi n-o să mă găsiţi tocmai pe mine în stare să spun că unu’ de la Barcelona e mai tare-n fotbal decât CR 7-le nostru de la Real, acum (într-o nouă prezentare!) şi de la echipa numită Portugalia. Deşi, dacă e să fiu onest şi obiectiv (unde naiba aţi pomenit dumneavoastră chestiile astea la mine, când vine vorba de Real!?) ceea ce a arătat Messi în Brazilia – Argentina 3-4, acum trei săptămâni, este dincolo de înţelegerea mea: a dat 3 goluri, unul mai frumos decât altul, inclusiv cel al victoriei, şi l-a făcut pe Neymar să pară ceva între neisprăvit şi necalificat. Pe Neymar, marea revelaţie a ultimilor 2-3 ani din Brazilia. Cu CR 7, lucrurile stau niţeluş diferit. De când e la Real, până la această ultimă ediţie de campionat, Ronaldo părea preocupat de o singură chestie: să demonstreze, la fiecare meci, la fiecare gol şi la fiecare pasă, că e mai bun decât Messi. Şi nu i-a ieşit mai deloc. Niciodată. Anul ăsta, Ronaldo pare a fi înţeles că se poate şi altfel, adică să joace pur şi simplu, iar la urmă, dac-o fi să fie, să zică alţii dacă a jucat mai bine sau mai rău decât Messi. Deocamdată e oarecum la egalitate: Real a luat campionatul, Bercelona ne-a furat Cupa. La goluri, cam pe-acolo amândoi, parcă două în plus pentru Messi. Tot la egalitate şi în privinţa prestaţiilor la echipele lor naţionale, cel puţin până de curând, în sensul că nici unul nu făcuse mari vitejii. Messi, cum ziceam, a fost de vis în meciul cu Brazilia. Ronaldo încă nu făcuse nimic pentru Portugalia. Şi n-a făcut nici în primele două meciuri din grupă. A venit momentul ăla de graţie, cu golurile calificării, când a distrus-o de unul singur pe vicecampioana mondială. A urmat, într-o creştere aproape logică, nebunia din sferturi, cân