Segmentul camionetelor cu tracțiune integrală este dominat în prezent de modele precum Nissan Navara, Mitsubishi L200 sau VW Amarok. După un an de absență, Ford reintră în luptă cu Ranger.
Presupunând că ești un împătimit al traseelor montane și că, de multe ori, echipamentul necesar drumeției depășește posibilitățile unui SUV, sau că ai o companie care instalează sisteme de comunicații sau linii de înaltă tensiune în pustietate, opțiunile pentru transport sunt puține și, mai ales, greu de comparat. Dacă optezi pentru Nissan Navara - liderul vânzărilor de camionete cu tracțiune integrală - descoperi cu stupoare că nu are ESP și că EuroNCAP l-a „gratulat“ doar cu trei stele la testele de siguranță. Mitsubishi L200, al doilea în clasamentul vânzărilor de anul trecut are patru stele EuroNCAP, dar capacitatea sa de tractare este de numai 2.700 kg, iar adâncimea vadului pe care îl poate trece nu poate depăși 600 mm. Acestea sunt cifrele prin care Ford încearcă să demonstreze de ce noul său Ranger ar putea, sau ar trebui, să devină unul dintre cele mai căutate modele din segment.
Oficialii companiei americane susțin, tot cu ajutorul cifrelor, că singurul lor competitor puternic este Amarok-ul celor de la Volkswagen, însă, în timp ce germanul are patru stele la testele de siguranță, Ranger are cinci. Apoi, dacă Amarok trece prin vaduri de numai 500 mm, Fordul se poate avânta chiar și în unele de 800 mm. De altfel, și la capitolele sarcină utilă sau capacitate de tractare Ranger pare a fi cel mai bine poziționat.
Dacă ne uităm însă la lista de prețuri, modelul Ford se află printre cele mai scumpe din clasă la ambele capete ale scalei. Astfel, dacă cel mai ieftin Ranger cu cabină simplă costă minimum 26.098 euro, o Mazda BT50 asemănătoare are un preț de 18.230 euro, iar Mitsubishi L200 de 20.038 euro. Versiunea Wildtrack, cea mai performantă din