De ce tineri? Pentru ca pe vremuri se plagia altfel, se plagia pe fata, se plagia chiar citand sursa de cat mai multe ori daca era vorba de linguseala la adresa „geniilor conducatoare” sau de falsele juraminte de credinta fata de „clasici”. Tin minte ca am inventariat pe doua coloane nu stiu cate articole ale unor somitati, poate chiar academice, gasind pe coloana care inventaria cuvintele autorului-semnatar, sa zicem doua sute, fata de patru mii sau sase mii de cuvinte, cat aveau citatele folosite. Iar aceia erau autori care luau chiar si premiul de stat tocmai pentru ca citau cat mai des, cam de sapte opt ori pe pagina, sursa limbii de lemn a dictatorilor. Ca sa nu mai vorbim de inceputul obligatoriu al scrierii respective, in care sursa era telul suprem al ligusirii si nu spusele ei care puteau fi chiar o prostie. Asa ca, mai intai citai sursa si apoi puneai citatul: „Asa cum ne invata tovarasul X”… si extrageai in continuare scriind cu foarfeca… Asta era pe vremuri, cand faceai cariera cu plagiatul numit „compilare” de unde au invatat unii metoda cu intreruperea textului pentru a pune sursa mai presus de idee; asa ca eu vreau tineri, ca sa nu-mi mai aminteasca de parvenitii trecutului politic.
Ov.S.Crohmalniceanu avea o atat de mare specializare in a folosi asemenea argumente, incat si-a inceput o carte cu „Asa cum ne-nvata tovarasul Malenkov”; performanta pe care n-au atins-o nici criticii literari sovietici, deoarece Malenkov a zburat de la carma inainte de a ajunge la cultul personalitatii, pe care i-l incepea inaintea lor un autor ce utiliza limba romana.
Mi-am permis aceasta divagatie numai pentru a demonstra ca citarea sursei la fiecare pagina si cat mai insistent, in afara de faptul ca isi are originea in practicarea cultului personalitatii, devenise chiar metoda curenta a plagiatorilor care, sub communism, erau scuzati cu calificativul de „
