Vedete îndrăgite şi trupe apreciate vin şi anul acesta la Zilele Sucevei, să încânte spectatorii cu melodii cunoscute şi apreciate, precum cele ale trupei Proconsul sau ale Alexandrei Ungureanu, dar şi cu spectacole antrenante, de muzică şi dans, precum cel oferit de Andreea Bălan şi Petrişor, vedeta de la „Dansez pentru tine”.
Dacă seria de evenimente dedicate Zilelor Sucevei a fost inaugurată joi cu tinere talente locale, precum Daiah Mari, DJ Puffy, DJ Serri, DJ Octavianno şi Andy Voinea, vineri seara au urcat pe scenă trupele Odissey şi Ceilalţi.
Sâmbătă seara, pe scena din parcarea Iulius Mall vor evolua artişti precum Keo, Alexandra Ungureanu şi trupa Crush, Skizzo Skillz şi DJ Jungle.
Duminică, 24 iunie, pe scena Zilelor Sucevei va fi prezentă îndrăgita Andreea Bălan, care va veni cu trupa ei de dansatoare, dar şi cu simpaticul Petrişor, cu care va face spectaculoase demonstraţii de dans, precum cele cu care au uimit publicul la nivel internaţional.
În aceeaşi seară, atmosfera de distracţie va fi întreţinută şi de Emma, o tânără artistă muzicală, cunoscută şi pentru colaborarea cu Sistem la piesa “People are People”.
Primarul Ion Lungu a precizat că pentru concertele care au loc anul acesta de Zilele Sucevei municipalitatea nu a mai avut nimic de plătit, acest lucru fiind datorită unui parteneriat al Primăriei Suceava cu compania Mix Music Evo.
Vedetele Mix Music Evo sunt într-un turneu naţional de promovare, iar singura contribuţie a municipalităţii sucevene este să le pună la dispoziţie locaţia şi să se ocupe de salubrizarea zonei după concerte.
Vedete îndrăgite şi trupe apreciate vin şi anul acesta la Zilele Sucevei, să încânte spectatorii cu melodii cunoscute şi apreciate, precum cele ale trupei Proconsul sau ale Alexandrei Ungureanu, dar şi cu spectacole antrenante, de muzică şi dans, precum cel oferit