Dobrogenii vor fi pregătiți în următoarele două sezoane de macedoneanul Zvonko Sundovski, cel care a dus naționala țării sale pe locul 5 la Campionatul European Sursa: sport.is
Zvonko Sundovski îl înlocuiește pe Constantin Ștefan la cârma campioanei HCM Constanța. Macedoneanul în vârstă de 45 de ani îi va pregăti pe dobrogeni în următoarele două sezoane. Sundovski va lucra în paralel și la naționala Macedoniei, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial de anul viitor.
„Ştiu destule lucruri despre HCM, pentru că am urmărit-o în ultimii ani în meciurile din Liga Campionilor. Este o echipă bună, cu jucători valoroşi şi cu un potenţial remarcabil. Am făcut performanţă cu naţionala Macedoniei şi mi-am propus să aduc la Constanţa acelaşi spirit de luptă, care să ne conducă spre rezultate bune în Europa. Ţintele mele sunt clare, cîştigarea tuturor trofeelor pe plan intern, dar mai ales performanţă în Liga Campionilor. Mai întâi ne vom concetra asupra turului preliminar, dar visul nostru este să ajungem în optimi”, a spus Sundovski,conform „Gazetei Sporturilor”.
Gruparea HCM Constanța vrea să-și refacă echipa din temelii, așa cum a procedat în ceastă vară și campioana țării la fete, Oltchim. Costănțenii i-au transferat pe sârbul Milutin Dragicevici, de la campioana Europei, THW Kiel, dar și pe spaniolul Alberto Sancho Val, un pivot care a trecut și p la Barcelona. Dobrogenii mai vor să cumpere alți șase stranieri.