Schimbare de situaţie în privinţa lui Florin Costea. Atacantul venit de la Universitatea Craiova va rămâne în Ghencea. Costea dorea cu orice preţ să plece în această vară, lucru recunoscut într-un interviu pentru ProSport. De altfel, şi Steaua dorea despărţirea de fostul atacant al Ştiinţei, şefii clubului căutând cumpărători, după sezonul slab făcut de Florin Costea. Situaţia s-a schimbat însă radical în doar o săptămână de cantonament.
După o discuţie cu staff-ul tehnic şi administrativ, s-a decis însă să continuie în Ghencea, fiind încrezător că Reghecampf îl va ajuta să revină la forma pe care a avut-o înainte de accidentrarea la genunchi. Golul din partida cu FC Basel este un element care-i dă multă încredere lui Costea, care este decis să-şi câştige postul în prima echipă.
"Are o atitudine extraordinară la antrenamente şi poate fi considerat transferul acestui sezon. La un moment dar a vrut să plece, dar am decis să continuie şi cred că va avea un sezon mult mai bun decât cel precedent, este un alt jucător. E mult mai bun decât atunci când am venit eu la Steaua", a declarat Meme Stoica.
Secretul? Trage tare la antrenamente
Florin Costea are o atitudine total schimbată faţă de perioada similară a anului trecut, când a ieşit în evidenţă doar prin problemele pe care le-a creat în sânul vestiarului.
Fostul "decar" al Ştiinţei este foarte concentrat şi determinat la antrenamente, fiind printre remarcaţii lui Reghecampf din acest punct de vedere. Chiar dacă nu este ajutat foarte mult de condiţia fizică, Florin Costea face exerciţii cot la cot cu ceilalţi colegi, până simte că nu mai poate.
După ce a decis să rămână, atacantul are acum un singur lucru în cap şi trage tare pentru el: să-şi câştige locul în echipa lui Laurenţiu Reghecampf, iar noul sezon să-l prindă cu cât mai multe prezenţe şi goluri în tricoul "roş-albaştrilor". @N_