Măsurile populiste şi subvenţionarea unor întreprinderi nerentabile împiedică Rusia să aloce resurse pentru dezvoltarea infrastructurii, cu mult depăşită în special în Extremul Orient rus, care va găzdui în septembrie Summitul Asia-Pacific, a declarat sâmbătă fostul ministru rus al finanţelor, Aleksei Kudrin, la Forumul economic internaţional care se desfăşoară la Sankt-Petersburg.
”Rusia trebuie să accelereze dezvoltarea infrastructurii de cel puţin patru ori pe an, întrucât suntem cu mult rămaşi în urmă la acest capitol, din cauza populismului autorităţilor”, a spus Kudrin, citat de Agerpres. El s-a pronunţat pentru creşterea vârstei de pensionare, în contextul în care populaţia Rusiei este în proces de îmbătrânire, iar ponderea din PIB alocată pensiilor se apropie de 3%. La ora actuală, vârsta de pensionare în Rusia este de 55 de ani în cazul femeilor şi de 60 în cel al bărbaţilor.
”Trebuie crescută vârsta de pensionare, iar resursele economisite astfel să fie redistribuite la construcţia infrastructurii”, a adăugat Kudrin. Potrivit acestuia, subvenţionarea excesivă a întreprinderilor, paternalismul în susţinerea unor ramuri și măsurile populiste posibilitatea dezvoltării infrastructurii. Kudrin a avertizat că, peste doi-trei ani, Kremlinul nu va face faţă cheltuielilor pe care le-a anunţat cu precădere în sfera socială, întrucât veniturile bugetare au fost supraestimate.
Autorităţile au pornit de la premisa că vor înregistra venituri mai mari din exportul petrolului, dar preţul acestuia a scăzut deja de la 115 dolari (cât figurează în previziunile bugetare) la 91 de dolari.
Conform aceleiași surse, Kudrin a fost demis din postul de ministru al finanţelor de către Dmitri Medvedev în septembrie 2011, imediat după ce a fost anunţată rocada posturilor între membrii tandemului aflat la putere. El a declarat atunci că va refuza să fa