Este vorba de o aeronava particulară, de mici dimensiuni, care s-a prăbuşit imediat după ce a decolat de pe aeroportul Clinceni.
UPDATE 15:38 Unul dintre pasagerii avionului prăbuşit a fugit de la locul accidentului după sosirea echipelor medicale de prim-ajutor. Acesta, un tânăr de 17 ani, a fost localizat ulterior în parcul Rahova din Bucureşti.
UPDATE 12:27 Victimele se aflau într-o misiune de paraşutism. Unul dintre bărbaţi, rănit grav în urma impactului, a fost transportat la Spitalul Floreasca.
UPDATE 12:08 Comisia de Investigaţii zboruri MT se află la faţa locului pentru a stabili cauzele accidentului. Avionul Cesna 206 era înregistrat în Germania. Cauza pare a fi o defecţiune tehnică.
Avionul a aterizat forţat într-o zonă cu case, în comuna Cornetu. Accidentul a fost semnalat printr-un apel la 112.
"Accidentul s-a produs pe strada Aerodromului nr 90. Din fericire, nu a căzut peste o casă. În urma impactului au fost rănite patru persoane care se aflau în avion. Una se află în stare gravă şi a fost transportată cu elicopterul SMURD către un spital din Bucureşti, celelate trei au fost preluate de către ambulanţe", a precizat reprezentantul ISU Ilfov, Simion Petruş.
Ştire în curs de actualizare.