Marţi seara, în debutul emisiunii Ultimul cuvânt, de pe B1 TV, mi-au căzut privirile pe cele două texte – originalul şi plagiatul – a căror alăturare dovedea ciordeala. Sursa: Octavian Cocoloş
Surpriza pe care am manifestat-o, observată de telespectatori, nu era mimată. Pur şi simplu eram stupefiat de maniera otova în care lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta preluase hălci întregi din alte lucrări.
Când revista britanică Nature, întărită de cotidianul Frannkfurter Allgemeine Zeitung, a scris că junele nostru premier a plagiat în lucrarea sa de doctorat, n-am avut nicio îndoială că aşa era:
1) Spre deosebire de gazetele băştinaşe, scrise şi conduse de ispravnici ai mogulilor, publicaţiile occidentale nu riscă tipărirea unei minciuni mai ales când e vorba de un prim-ministru. Dincolo de procesul pe care-l poate pierde, o publicaţie occidentală îşi joacă la zaruri prestigiul, averea de nepreţuit într-o lume de cititori care n-au cunoscut, în trecutul neamului lor, işlicul, turbanul şi formula psihi-mu. Era greu de presupus că Nature şi FAZ nu verificaseră de zeci de ori documentele primite înainte de a lansa acuzaţia.
2) În înţelegerea mea, Victor Ponta avea legătură cu titlul de doctor în drept câtă legătură poate fi între Adrian Copilul Minune şi Simfonia a IX-a de Beethoven.
Membru tipic al generaţiei de şmecheri tineri ai PSD, deosebite prin cinism feroce, putreziciune morală, obrăznicie şi incultură de generaţia veche, formată la şcoala activismului politic comunist, Victor Ponta mi s-a părut tot timpul un băiat de bani gata, chiar dacă biografia îi indica o familie modestă. Un băiat de bani gata al familiei transpartinice de socri, naşi, unchi şi mătuşi, care l-au scos în politică, prevăzându-l cu beretă, aşa cum mam’mare îl scoate la 10 mai pe domnişorul Goe. Referirile sale publice la Che Guevara îmi sugerau p