Cei mai multi invoca nevoia respectului de sine, pe care in Romania, unde fraiele sunt in mainile unor corupti, capabili sa se descurce numai in acest camp social, n-o pot gasi. Prea au plecat multi, exista adevarate colonii romanesti in tarile Europei sau peste ocean. La Montreal, mi s-a spus, doua echipe romanesti, toti din Iasi, au cu regularitate dispute in fotbal: echipa din Copou cu echipa din Tatarasi. Nevroza balcanica, despre care am scris saptamana trecuta, pornind de la cartea psihanalistului Vasile Dem. Zamfirescu, cunoaste unele particularitati in spatiul carpato-dunarean. Nevrozele romanilor se deosebesc adesea de cele ale altor balcanici si europeni. Complexe de frustratie nerezolvate, aspiratii (colective) in decalaj fata de posibilitati si conditii de context, presiuni straine si umilinte dificil de suportat s-au acumulat si s-au impletit intr-un complex de factori care au coborat, pana la distrugere si indiferenta, nivelul stimei de sine a romanului. Dupa 1989, nemultumiti de prestatia lor anterioara, multi romani au sperat sa-si recapete, odata cu libertatea, demnitatea terfelita in timpul regimului totalitar. Speranta zadarnica. Domnul Zamfirescu sufera atunci cand constata ca romanilor le este rusine de originea lor, ca "ura de sine la romani" a atins cote alarmante. Aceasta se combina cu dispretul de sine, construind impreuna un inconstient colectiv ce produce efecte dezastruoase; multi dintre romani nu sunt insa constienti de dimensiunea procesului si de sursele care il alimenteaza. Iata o ipoteza: "M-am intrebat daca risipirea in orgolii marunte a politicienilor romani nu provine mai ales dintr-o profunda neincredere in sine, daca nivelul inalt al agresivitatii in Romania nu este cauzat de aceeasi ura de sine, daca incapacitatea noastra de solidarizare nu are aceeasi sursa". Ce poate iesi dintr-o cultura a vidului, a distructivitatii si a perm